Adi Popa se retrage din fotbal! Anunțul făcut de vedeta Stelei la 36 de ani: „Vreau să iau o pauză”

Ajuns la 36 de ani, Adi Popa nu se mai vede în fotbal din postura de jucător.

Adi Popa: „Nu cred că mai joc”

Adi Popa a reușit, matematic, o nouă promovare cu Steaua, însă problemele administrative ale clubului au făcut ca formația din Ghencea să rămână în Liga 2. Cel poreclit Motoreta a dezvăluit că se gândește serios la retragere și urmează să ia o decizie finală asupra viitorului său.

CS Buftea, FC Timișoara, Gloria Buzău, Universitatea Cluj, Chiajna, FCSB, Reading, Al-Taawoun, Ludogorests, Voluntari, Clinceni și Steaua sunt cluburile pentru care a evoluat Adrian Popa.

Dacă mă întrebați în clipa asta, nu cred că mai joc, nu știu, dar vreau să iau pauză o lună-două. Azi, da (n.r. s-ar lăsa de fotbal). O să spun când o să iau decizia.

Cel puțin o perioadă, vreau să fiu sigur că îmi doresc asta, adică o lună-două să stau să reflectez la toate cele, să văd dacă mai merită să fac sacrificii, să continui, să stau în cantonamente, să stau departe de acasă sau să mă retrag și să încep o nouă carieră.

Cred că va fi și prima vacanță în care nu voi face program de vacanță, nu voi face alergări, nu voi face nimic. Doar voi sta”, a spus Adi Popa, potrivit Iamsport.

Adi Popa și momentul în care oamenii lui Gigi Becali l-au bătut

Înainte să devină fotbalist profesionist, Adi Popa a făcut parte din galeria Stelei și mergea la toate meciurile formației roș-albastre. La un moment dat, actualul jucător al formației din Ghencea a fost o victimă a oamenilor lui Gigi Becali, trimiși să facă ordine în rândul ultrașilor din Peluza Sud.

„Ne-a trimis BGS-ul, de ne-a alergat pe câmpuri, în 2005 sau 2006. Eram la Sud, la Nord venise Mustață. Noi nu cântam la unison, așa că a trimis 2-300 de băieți din aceea în albastru, toți unul și unul.

Erau de la BGS și au intrat în noi. Și fiecare a fugit cum a putut să scape, pe terenurile alea, din spate, de bitum. Erau cu bastoane telescopice, am încasat și eu”, a spus Adi Popa, conform iamsport.ro.

230 de meciuri, 28 de goluri și 48 de assist-uri sunt cifrele lui Adi Popa la FCSB.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare