A fost la un pas să o îngroape pe Dinamo, iar acum se gândește doar la meciul cu FCSB. Jucătorul este temător

Dinamo va întâlni rivala FCSB în cadrul etapei #7 din play-off-ul SuperLigii, luni, 5 mai, de la ora 20:30, pe Arena Națională. În runda precedentă, „câinii roșii” au remizat cu CFR Cluj, scor 1-1, pe propriul teren. Ardelenii nu au jucat prea bine și se pot considera norocoși că au obținut un punct. Golul „feroviarilor” a venit după o deviere a lui Alex Pop, în urma unei lovituri libere executate de Meriton Korenica.

Jucătorul de atac de sub comanda lui Zeljko Kopic a trecut peste acel moment. Pop se concentrează la maximum în așteptarea partidei cu FCSB, reprezentând ultimul „Derby de România” din actuala stagiune de SuperLiga.

Alex Pop vrea cu orice preț evitarea apariției scenariului în care FCSB va sărbători titlul după derby-ul cu Dinamo: „Ar fi un coșmar pentru noi”

O victorie a roș-albaștrilor, coroborată cu rezultate favorabile lor, îi va face pe cei de la FCSB campioni din punct de vedere matematic. Alex Pop nu vrea să se gândească la acest lucru și dorește să strice planul rivalilor.

Ex-jucătorul de atac de la Oțelul urmărește să înscrie primul gol în echipamentul lui Dinamo. Este vorba despre un prim gol contra adversarilor, întrucât el a punctat deja, după cum am menționat anterior, însă în propria poartă, în partida cu CFR Cluj.

„Atmosfera e bună, venim după un meci bun, important, cu CFR, moralul echipei e ridicat şi aşteptăm derby-ul cu nerăbdare. Presiunea e normală, ca la orice derby. N-aş pune o presiune suplimentară pe seama asta.

Ar fi un coşmar pentru noi, pentru toată suflarea dinamovistă, dacă i-am vedea cum s-ar bucura la finalul meciului cu noi. O să dăm totul pe teren ca să împiedicăm să se întâmple asta”, a declarat Alex Pop, citat de fanatik.ro.

„Nu știu dacă mai poate fi oprită FCSB”

În continuare, fotbalistul lui Kopic a explicat că în accepțiunea lui este doar o chestiune de timp până când FCSB va pune mâna pe al doilea titlu consecutiv.

Chiar dacă adversarul este net superior și mult mai valoros, Pop crede cu tărie în șansele lui Dinamo. El nu vrea ca rivalii să devină campioni din punct de vedere matematic în urma unui derby cu roș-albii.

„Nu ştiu dacă mai poate fi oprită pentru câştigarea titlului, cred că e o chestiune de timp mai mult, au un avantaj destul de mare iar puncte nu mai sunt foarte multe.

(n.r. E posibilă o victorie cu FCSB?) Bineînţeles că e, am demonstrat că ne batem de la egal la egal cu oricine şi derby-ul trecut cu ei am pierdut pe final de repriză. Putem să-i batem”, a adăugat Alex Pop.

NU RATA: Prin vocea lui Ioan Andone, legendele clubului Dinamo au transmis un mesaj înaintea derby-ului cu FCSB. „Fălcosul” a comentat afirmația lui Dan Gătăianțu. EXCLUSIV

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare