Gigi Becali, deputat AUR, a declarat că a fost demarat proiectul de lege așteptat de foarte mulți fani ai sportului din România.
A fost demarat proiectul de lege așteptat de sute de mii de români. Ce schimbări pot avea loc in noua Lege a Sportului
Patronul celor de la FCSB a explicat cum împreună cu George Simion, președintele partidului AUR, dar și cu alti avocați cunoscuți, a pus bazele unei noi Legi a Sportului.
„Am început în Parlament un proiect pentru o nouă Lege a Sportului. Nu modificare. Nu e făcută legea din anii 90. Noi, AUR-ul, alături de preşedintele George (n.r. George Simion) şi preşedintele Comisiei de Sport, Paraschiv (n.r. Ciprian Paraschiv) şi încă doi avocaţi, un fost judecător, am schiţat o nouă Lege a Sportului.
O nouă lege cu totul. Există preşedinţi de federaţii care au 7-8 mandate şi unde treaba merge bine şi astfel le-ar afecta munca, deci nu putem să fixăm asta la două mandate, cum ziceam cu Burleanu.
I-ar afecta pe preşedinţii din alte federaţii care lucrează bine şi am zis să nu băgăm asta. Pe mine nu mă deranjează Burleanu, că el nu e om rău. O să facem prin lege ca el să nu facă abuzuri.
El nu poate să decidă prin regulament împotriva legii. El de ce poate acum? E vid legislativ şi face regulamente şi alea se aplică. Dar când va fi lege, Burleanu nu mai poate să facă ce vrea.
De exemplu, el nu va putea să ne oblige să facem fotbal feminin decât dacă finanţează el: «Cine face fotbal feminin primeşte 500.000 de euro». Aşa va fi şi la juniori, la U21, toate vor fi aşa.
Şi preşedinte de arbitraj. Dacă tu vrei să fii preşedinte la CCA, trebuie să fii român. Nu mai are voie prin lege. Nu mai poţi fi preşedinte că nu ştii specificitatea fotbalului românesc. Şi atunci nu mai poţi fii tu preşedintele Vassaras”, a spus Gigi Becali, potrivit Fanatik.