Mohamed Salah, superstarul în vârstă de 32 de ani din atacul lui Liverpool, a intrat în istoria primei ligi de fotbal din Anglia. „Mo” a deblocat tabela pe „Etihad Stadium”, în încleștarea stelară cu rivala Manchester City. A sărit astfel de 40 de contribuții decisive în actuala stagiune de Premier League, după ce a izbutit această performanță și în sezonul 2017/2018. Este primul din istorie care se bucură de aceste cifre senzaționale!
Mohamed Salah continuă să producă senzație în tricoul „cormoranilor”
Spre deosebire de anii precedenți, acum pare că Liverpool va pune mâna pe trofeul principalei competiții interne fără prea mari emoții. Jucătorul care pune umărul cu consistență la parcursul „cormoranilor”? Chiar Mohamed Salah, care a ieșit la rampă pe „Etihad” după doar 14 minute.
A avut parte de noroc, deoarece execuția sa a fost deviată, dar știm deja că norocul ține cu cei mai buni. Salah a înregistrat a 25-a reușită a sezonului, dar și 16 assist-uri, după pasa oferită lui Szoboszlai. Este a doua oară când se întâmplă ca egipteanul să izbutească depășirea bornei de 40 de goluri + pase decisive. Statistică unică în prima ligă din Anglia!
După cum am menționat anterior, s-a întâmplat acest lucru și în stagiunea 2017/2018. La acea vreme, Salah a punctat de 32 de ori și și-a ajutat colegii cu pase decisive în 10 rânduri.
Mai mult, vedeta de pe „Anfield Road”, de sub comanda lui Arne Slot, are ocazia să doboare și recordul de assist-uri dintr-o stagiune. Marele Thierry Henry și Kevin De Bruyne, de la Manchester City, cu câte 20 de pase decisive, stau pe prima poziție în acest clasament. Liverpool mai are de jucat 11 partide în campionat, deci Salah poate scrie istorie din nou.
Jucătorii pe care i-au trimis Pep Guardiola și Arne Slot pe suprafața de joc din primul minut:
Manchester City (4-1-4-1): Ederson – Lewis, Khusanov, Ake, Gvardiol – N. Gonzalez – Doku, De Bruyne, Foden, Savinho – Marmoush
Rezerve: Ortega – Dias, Grealish, Gundogan, Kovacic, McAtee, Nunes, Silva, Vitor Reis
Antrenor: Pep Guardiola
Liverpool (4-2-3-1): Alisson – Arnold, Konate, Van Dijk, Robertson – Mac Allister, Gravenberch – Salah, Szoboszlai, Jones – Diaz
Rezerve: Kelleher – Chiesa, Diogo Jota, Elliott, Endo, Gakpo, Nunez, Quansah, Tsimikas
Antrenor: Arne Slot
Stadion: Etihad Stadium (Manchester)
Arbitru: Anthony Taylor
Prima încleștare directă dintre cele două echipe în actuala stagiune a avut loc pe 1 decembrie 2024. Atunci, trupa olandezului Arne Slot a câștigat pe teren propriu, scor 2-0. Cody Gakpo, în minutul 12, și Mohamed Salah, din penalty, în minutul 78, au fost cei care i-au adus succesul lui Liverpool.