Adrian Ursea, drumul de la Ligue 1 în liga a treia din Elveția! Antrenorul a fost propus ca selecționer al României. EXCLUSIV

În vârstă de 57 de ani, Adrian Ursea ajunsese să antreneze în Ligue 1, la Nice.

Adrian Ursea: „De asta depinde cariera unui antrenor”

Adrian Ursea nu a antrenat niciodată în România și a cochetat în cariera de tehician cu țări precum Elveția și Franța. Cea mai importantă aventură a acestuia a fost pe banca celor de la Nice, acolo unde a stat timp de aproximativ jumătate de an (decembrie 2020 – mai 2021).

Ulterior, Adrian Ursea a surprins în momentul în care a semnat cu Etoile Carouge, o echipă din liga a treia din Elveția. În 2021, despre antrenor s-a scris că se află în cărți pentru preluarea naționalei României, însă Edi Iordănescu a fost alegerea finală a federalilor.

„Am revenit în antrenorat de un an și jumătate. Am preluat un club într-o ligă amatoare, din divizia 3 din Elveția, Etoile Carouge, din Geneva. Am urcat echipa în liga profesionistă după primul sezon. Obiectivul este să construiesc un club și nicidecum de a promova… O carieră de antrenor nu depinde numai de voința personală, ci de multe alte aspecte”, a spus Adrian Ursea, pentru Sportpesurse.ro.

Ursea a fost jucător al celor de la Etoile Carouge, timp de 6 luni, în 1995, când a plecat de la Rapid. Ca principal, românul a activat la Meyrin FC, Servette U21 și OGC Nice.

Întrebat despre dubla FCSB – Lyon, mai ales că este un bun cunoscător al fotbalului francez, Adrian Ursea a fost rezervat.

Nu cred că pot să fiu o sursă de informație valabilă. Deoarece, chiar dacă mă țin informat cu realitatea din Ligue 1, nu mai urmăresc cu aceeași asiduitate cum făceam când eram activ la acest nivel. Și nu vreau să vorbesc lucruri false sau mai puțin adevărate„, a mai spus Adrian Ursea.

FCSB – Lyon, față în față pentru a treia oară

Lyon este o cunoștință mai veche a celor de la FCSB. Cele două formații s-au întâlnit ultima dată în noiembrie 2008, în grupele Champions League. Atunci, francezii se impuneau cu scorul de 2-0 în Hexagon.

Antrenorul celor de la FCSB la acea vreme era Dorinel Munteanu și folosea următoarea formulă de start: Zapata – Ogăraru, Goian, Ghionea, P. Marin – Rădoi, Ricardo – Nicoliță, Stancu, Szekely – Kapetanos.

Toate rezultatele dintre FCSB și Lyon:

  • 2006: FCSB – Lyon 0-3
  • 2006: Lyon – FCSB 1-1
  • 2008: FCSB – Lyon 3-5
  • 2008: Lyon – FCSB 2-0

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare