Dan Petrescu trece prin momente extrem de delicate, chiar înainte de meciul CFR Cluj – Petrolul. Mama antrenorului este în comă indusă

Clubul CFR Cluj a informat că urmează ca antrenorul Dan Petrescu să nu se prezinte la meciul de pe teren propriu de sâmbătă seară cu Petrolul Ploiești, programat să se dispute cu începere de la ora 20:30, din motive personale.

Mama lui Dan Petrescu se află în comă indusă la terapie intensivă. Antrenorul lui CFR Cluj nu se va afla pe banca tehnică la meciul de pe teren propriu cu Petrolul Ploiești

Mai exact, ardelenii au transmis că mama tehnicianului se confruntă cu probleme extrem de grave de sănătate, ea aflându-se în prezent internată în spital, în comă indusă la terapie intensivă.

„Fii puternic, Mister!

În aceste momente, gândurile întregii suflări CFR-iste se îndreptă către mama antrenorului nostru, Dan Petrescu, fană înfocată a echipei noastre, care se află în comă indusă la terapie intensivă.

Având în vedere această situație delicată, Mister a plecat în cursul nopții la București pentru a-i fi alături și nu va fi prezent pe banca tehnică a echipei noastre la meciul din această seară.

Îți suntem alături, Mister! Toate gândurile noastre se îndreaptă către tine și către Mamaie!”, au transmis cei de la CFR Cluj prin intermediul paginii oficiale de Facebook a clubului.

Ce a spus tehnicianul despre această partidă

Înainte de aflarea acestei vești, Dan Petrescu a apucat să susțină conferința de presă premergătoare partidei cu Petrolul, prilej pentru el să lămurească relația pe care o are cu acționarul majoritar Nelu Varga, după ce s-a scris recent că acesta din urmă ar fi tot mai tentat să rupă colaborarea cu antrenorul.

„Eu înțeleg și presa, înțeleg și lumea, toată lumea vrea să apară ceva și e ok să se mai scrie niște lucruri, m-au deranjat foarte multe lucruri, dar asta se întâmplă de foarte mulți ani.

Nu am cum să schimb. Sper să fie ascultat ce spun eu. S-a spus că am fost certat cu Balaj, n-am fost certat niciodată. S-a spus că nu știu ce a zis patronul despre mine. În opt ani de zile, nu m-am certat niciodată cu Neluțu Varga.

Dacă vreți să vedeți și mesajele primite de-a lungul anilor, chiar și de acum o săptămână, sunt toate numai mesaje pozitive, are încredere sută la sută în mine, cu inimioare, cu love, că mă iubește, că ține la mine și are încredere în mine. Astea sunt mesajele. Pe cuvântul meu de onoare dacă m-a certat domnul Varga vreodată.

Dacă îmi zice ceva în față, atunci se schimbă situația. Nu am avut nicio ceartă cu dânsul și, în același timp, cele mai mari performanțe ale mele ca antrenor le-am avut la CFR Cluj cu domnul Varga patron.

Eu îmi doresc în continuare să mai trăiesc momentele pe care le-am trăit la CFR. De aia sunt aici și muncesc. Am venit acum 10 luni, încerc să aduc glorie aici la club, împreună cu domnul Varga, nu am putut să fac rezultate fără patron”, a spus cel poreclit „Bursucul”.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare