Mesajul lui Hristo Stoichkov pentru Gică Hagi, în ziua în care Regele împlineşte 60 de ani: „Ești cel mai mare prieten al meu român”

Gică Hagi a ajuns la vârsta de 60 de ani. A fost coleg cu Hristo Stoichkov la FC Barcelona. Bulgarul a fost ”Balonul de Aur” în anul 1994, atunci când şi „Regele” din fotbalul românesc a strălucit la Cupa Mondială din 1994.

După turneul final american, Hagi a devenit jucătorul Barcelonei în schimbul sumei de patru milioane de euro. Acolo, ”Regele” a fost coleg pentru un sezon cu Stoichkov.

Stoichkov, mesaj emoţionant pentru Hagi

Fostul star al catalanilor s-a stabilit în Spania. De acolo, a avut o urare pentru Gică Hagi.

Gică, foarte bine. La mulți ani, felicitări pentru 60 de ani. Ești cel mai mare. Ești cel mai mare prieten al meu român. Te iubesc, te ador, ești prietenul meu adevărat. Gică, să-ți fie totul așa cum îți dorești. Felicitări pentru tot.

Îți doresc tot binele din lume. Sunt încântat și fericit că ești mereu alături de mine. Din Spania, îți trimit multe îmbrățișări. Și să petreci extraordinar cu familia ta. Mereu, trăiască Hagi. O îmbrățișare mare. La mulți ani!”, a spus Stoichkov, potrivit iamsport.ro.

Cine a fost Gică Hagi, pe scurt

Actualul manager de la Farul a jucat 125 de meciuri la echipa națională a României, în 65 dintre ele a fost căpitanul tricolorilor, şi a marcat 35 de goluri pentru prima reprezentativă.

La seniori a evoluat pentru FC Constanța (1982-1983), Sportul Studențesc (1983-1987), Steaua București (1987-1990), Real Madrid (1990-1992), Brescia Calcio (1992-1994), FC Barcelona (1994-1996) și Galatasaray (1996-2001).

Ca antrenor, a pregătit România (2001), Bursaspor (2003), Galatasaray (2004-2005, 2010-2011), Poli Timișoara (2005-2006), FCSB (2007) și FC Viitorul / FCV Farul Constanța (2014-2025).

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare