Mirel Rădoi a fost anunțat oficial în cursul zilei de marți drept noul antrenor principal de la Universitatea Craiova, în locul lui Costel Gâlcă.
S-a aflat componența staff-ului lui Mirel Rădoi la Universitatea Craiova
La scurt timp, fostul selecționer al echipei naționale a României a susținut și primul antrenament din noua, și totodată vechea, postură. De asemenea, au apărut în spațiul public și informații referitoare la componența staff-ului său tehnic de la echipa din Bănie.
Potrivit fanatik.ro, Mihai Ianovschi și Ionuț Stancu urmează să fie secunzii săi, în vreme ce rolul de preparator fizic va fi îndeplinit de acum înainte de Horia Baciu. Nu în ultimul rând, fostul internațional român va lucra și cu doi antrenori de portari, Robert Tufiși și Daniel Tudor.
Mirel Rădoi nu a făcut declarații în cursul zilei de marți după ce a fost anunțat oficial la Universitatea Craiova, dar acest moment urmează să se producă miercuri, cu începere de la ora 14:00, atunci când la clubul din Bănie a fost programată o conferință de presă în acest sens.
Până atunci, Mihai Rotaru, președintele Consiliului de Administrație de la gruparea alb-albastră, a oferit toate detaliile în legătură cu despărțirea de Costel Gâlcă.
De ce a decis Mihai Rotaru să se despartă de Costel Gâlcă
„Proiectul în care noi am crezut în acest moment șchiopăta. Era clar că scopul nostru, o echipă pentru suporteri, începea să șchioapete și de aceea am luat această decizie.
Am avut o discuție după meciul cu CFR și a doua zi după ultima etapă din 2024. Nu am găsit soluții la vremea respectivă, din păcate. Toată lumea trebuie să-și asume atunci când se transferă un jucător.
Negocierile au durat până la ora 1, apoi s-au oprit. S-au reluat la 4 jumătate și undeva la ora 6 și jumătate am bătut palma. Am avut norocul că și noi, și Costel avem același avocat. Într-un final am ajuns la un acord privind clauza.
Am ajuns la concluzia că proiectul nostru e mort. Nu fotbalistic. În momentul în care îndepărtezi suporterii… Nici n-am discutat cauzele, se ducea discuția spre întrebarea de ce.
(n.r. cât i-a plătit la reziliere) N-are importanță. Eu trebuie să scot echipa la liman. Nu vreau să dau sume, dar sunt undeva pe acolo (n.r. 360.000 de euro).
Ne reproșăm cu toții că nu am reușit să facem mai mult. Nu ne-a reproșat absolut nimic, cum nici eu nu i-am reproșat. Noi am plecat la întâlnire în ideea că avem ceva care a murit, vrem să-l îngropăm și mergem mai departe”, a spus acționarul de la Universitatea Craiova în direct la Digi Sport.