Florin Bratu își arogă merite după transferul lui Denis Ciobotariu la Rapid: „Eu l-am debutat în Liga 1, la Dinamo. Asta arată că am avut ochi”. EXCLUSIV

În cursul zilei de miercuri, 22 ianuarie, cei de la Sepsi au anunțat faptul că fundașul central Denis Ciobotariu, în vârstă de 26 de ani, va ajunge la Rapid în această iarnă. Inițial, s-a pus problema mutării apărătorului în vară, însă părțile au pus lucrurile în mișcare, iar marea doleanță a lui Marius Șumudică s-a materializat.

În dialog cu Sport Pe Surse, Florin Bratu, cel care i-a oferit fiului lui Liviu Ciobotariu debutul la nivelul primului eșalon al fotbalului românesc, a tras concluziile despre transferul pe care l-au parafat giuleștenii.

Florin Bratu, după vestea potrivit căreia Denis Ciobotariu merge acum la Rapid: „Sunt bucuros că am și eu o mică parte în ascensiunea lui”

„Bratone” i-a dat prima șansă în Liga 1 lui „Ciobi”, pe vremea când antrena la Dinamo. Alături de actualul tehnician al celor de la CS Dinamo, noul fotbalist de sub comanda lui Marius Șumudică a cucerit Liga Elitelor. Florin Bratu și-a exprimat mulțumirea cu privire la faptul că a contribuit la dezvoltarea unuia dintre cei mai râvniți fundași centrali români.

Și Dinamo pusese ochii pe Denis Ciobotariu, însă jucătorului „i-a fost acum destinul să meargă la Rapid”, conform discursului „Mitralierei”.

„Eu l-am debutat în Liga 1, la Dinamo. Mă bucur că are continuitate, în ultimii ani a făcut campionate bune. Sunt bucuros că am și eu o mică parte în ascensiunea lui. Pe lângă faptul că am luat Liga Elitelor cu el și cu alți tineri talentați, când am fost la Dinamo i-am oferit debutul. Asta arată că am avut ochi.

I-a fost acum destinul să meargă la Rapid, nu la Dinamo. Cred că va fi titular într-un sistem cu 3 fundași, se potrivește, cum îi place lui «Șumi»”, a declarat Florin Bratu, pentru Sport Pe Surse.

Anunțul făcut de Sepsi în privința lui Denis Ciobotariu

„În cursul zilei de astăzi, s-a definitivat faptul că Denis Ciobotariu părăsește Sepsi OSK și își va continua cariera la Rapid București.

Fundașul central, în vârstă de 26 de ani, era sub contract cu clubul nostru până la finalul actualului sezon, însă după lungi discuții s-a stabilit de comun acord că acesta se va transfera la formația bucureșteană încă din această iarnă.

Cu această ocazie, îi mulțumim lui Denis pentru perioada petrecută alături de noi și îi urăm mult succes în continuare în carieră!”, au transmis covăsnenii, pe Facebook.

Denis Ciobotariu a renunțat la salariul aferent lunii decembrie pentru a putea ajunge acum la Rapid, fără să fie nevoit să aștepte până la vară.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare