Sepsi a anunțat transferul lui Denis Ciobotariu la Rapid. A fost rezolvat și ultimul impediment care a stat în calea mutării. OFICIAL

Sepsi și Rapid au dus runde intense de negocieri în privința transferului imediat al fundașului central Denis Ciobotariu în Giulești. Cu doar câteva ore în urmă, s-a spus că mutarea intrase din nou în impas, după ce apăruse în spațiul public faptul că lucrurile au fost rezolvate.

Iată că într-un final s-a ajuns la un acord, întrucât covăsnenii au anunțat pe contul oficial de Facebook despărțirea de apărătorul în vârstă de 26 de ani.

Telenovela s-a încheiat: Sepsi i-a dat drumul lui Denis Ciobotariu la Rapid

Cei de la Sepsi au explicat că a fost parafată o înțelegere cu privire la mutarea orchestrată pe ruta Sfântu Gheorghe – București. Practic, dorința lui Marius Șumudică a fost îndeplinită. Tehnicianul Rapidului a spus recent că îl vrea pe Ciobotariu pentru a întări șansele echipei de a obține accederea în play-off. Rămâne de văzut dacă „Șumi” va bifa obiectivul.

„În cursul zilei de astăzi, s-a definitivat faptul că Denis Ciobotariu părăsește Sepsi OSK și își va continua cariera la Rapid București.

Fundașul central, în vârstă de 26 de ani, era sub contract cu clubul nostru până la finalul actualului sezon, însă după lungi discuții s-a stabilit de comun acord că acesta se va transfera la formația bucureșteană încă din această iarnă.

Cu această ocazie, îi mulțumim lui Denis pentru perioada petrecută alături de noi și îi urăm mult succes în continuare în carieră!”, au comunicat cei de la Sepsi.

Ping-pong pe tema transferului lui Denis Ciobotariu

Așa cum am menționat anterior, chiar și în dimineața zilei de miercuri, 22 ianuarie, au apărut informații în presă cu privire la faptul că Denis Ciobotariu nu va ajunge acum la Rapid.

Totuși, a avut loc o răsturnare spectaculoasă de situație, în ciuda cuvintelor înaintate în spațiul public de Attila Hadnagy, directorul general de la Sepsi. A fost nevoie ca fotbalistul care ajunsese deja la un acord cu bucureștenii să renunțe la primirea salariului aferent lunii decembrie.

„Din partea noastră Ciobi a avut până la urmă toată deschiderea să îl lăsăm să plece încă din iarnă la Rapid, dar totul are o limită și văd că transformăm acest transfer într-o telenovelă.

Nu poți să pleci de la Sepsi și să vrei să facem doar ca tine, trebuie să mai renunți și tu la ceva. Și Alimi când a plecat de la Sepsi a renunțat la niște bani. Așa se întâmplă peste tot în lumea asta cu jucătorii care vor să plece de la echipă. Noi nu vrem să renunțăm la Ciobi, iar dacă el vrea să plece de acum, atunci să mai lase și el de la el.

E vorba doar de salariul pe luna decembrie. Nu e vorba de foarte mulți bani, dar trebuie să renunți și tu la ceva. Și patronul nostru s-a mirat când a auzit că Ciobi nu vrea să renunțe la acel salariu, mai ales că îți iei și niște bani de la Rapid. Dacă îl dădeam noi afară, atunci mai ziceam să îi dăm banii, dar nu e așa. Victor Angelescu s-a mirat la rândul lui și el, dar a zis să încercăm să ne rezolvăm în bucătăria noastră internă treaba asta. Dacă Ciobi nu renunță, atunci să rămână până în vară la Sepsi”, a povestit Attila Hadnagy, miercuri, pentru prosport.ro.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare