După Eddy Gnahore, alți doi fotbaliști importanți semnează prelungirea contractelor cu Dinamo

Dinamo a rezolvat în cursul zilei de duminică problema reprezentată de prelungirea contractului lui Eddy Gnahore, unul dintre cei mai importanți fotbaliști ai „câinilor” în acest sezon.

Clubul din „Ștefan cel Mare” a confirmat oficial această mutare prin intermediul unui mesaj postat pe canalele de comunicare de care dispune.

După Eddy Gnahore, urmează ca Georgi Milanov și Josue Homawoo să își prelungească de asemenea înțelegerile cu Dinamo

De asemenea, anterior, conducerea grupării bucureștene a oficializat și prelungirea înțelegerii antrenorului Zeljko Kopic. Iar acum administratorul special Andrei Nicolescu și colaboratorii săi nu au de gând să se oprească.

Ei vor să rezolve în viitorul foarte apropiat și situațiile contractuale ale altor doi titulari de drept. Este vorba despre mijlocașul bulgar Georgi Milanov și fundașul central togolez Josue Homawoo.

De asemenea, și înțelegerile lor actuale urmează să expire la finalul acestui sezon. Potrivit gsp.ro, s-a ajuns deja la acorduri în acest sens, iar cei doi fotbaliști vor semna noi contracte în scurt timp.

Pe de altă parte însă, mai există în acest moment câțiva jucători la Dinamo care au intrat deja, de la 1 ianuarie, în ultimele 6 luni de contract și astfel ar putea pleca liberi la finalul acestui sezon.

Situația lui Astrit Selmani rămâne însă incertă

Iar cea mai mare problemă în prezent pentru oficialii clubului din acest punct de vedere este cea care îl privește pe Astrit Selmani. Deși a spus în mai multe rânduri în ultimele săptămâni că se simte foarte bine la echipa alb-roșie și își dorește astfel să continue și din vara acestui an, atacantul kosovar ar solicita un salariu foarte mare pentru a semna prelungirea actualei înțelegeri, de 25.000 de euro pe lună.

Așadar, în acest context, se pare că discuțiile purtate în acest sens în ultima perioadă de către cele două părți implicate ar fi ajuns într-un impas.

„Mă simt foarte bine, sunt fericit aici. Am doar lucruri bune de spus, am o experienţă bună în România.

Nu e un miracol, jucăm un fotbal bun. Jucăm foarte bine, dar sigur, nu se aştepta nimeni. Dar noi am jucat bine, avem nevoie să ne păstrăm calmul.

Nu am semnat nimic. Discutăm, dar nu s-a semnat nimic. Nu sunt nici măcar aproape de a semna. Acum nu mai discutăm aşa mult. (n.r. E posibil să continui aici?) Da, sigur!

Sper să câştigăm titlul, visăm la asta, e bine să visăm. (n.r. Mesaj pentru fanii lui Dinamo) Să ne susţină în continuare, avem nevoie de ei. Nu am fi aici dacă nu ar fi fost ei. Avem nevoie de suportul lor”, a spus recent Selmani pentru as.ro despre acest subiect.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare