Fostul tenismen Andy Murray a recunoscut că ideea de a deveni antrenor i se părea complet inacceptabilă, până când Novak Djokovic i-a propus această colaborare. Într-un interviu acordat presei din străinătate, Andy Murray a vorbit despre momentul care a schimbat radical cursul carierei sale.
Cum s-a ajuns la parteneriatul Murray-Djokovic
Anunțul surprinzător făcut în noiembrie de Djokovic, conform căruia britanicul Murray va deveni noul său antrenor, a captat atenția lumii sportive. Fostul rival al sârbului, care acum are 37 de ani, a povestit că acest parteneriat a început cu o conversație neobișnuită.
După o discuție cu Djokovic, fostul campion britanic a început să-și schimbe perspectiva.
„De fapt, eu jucam golf. De fapt, noi am schimbat nişte mesaje. Novak mi-a trimis un mesaj doar pentru a discuta. Eram la a 17-a gaură de pe terenul de golf şi tipul cu care jucam m-a întrebat: ‘Ştii ce urmează?’ I-am răspuns: ‘ Nu, nu prea’. A spus: ‘Ai vreun plan să antrenezi?’ Iar eu am spus: ‘Sincer, nu mă pot gândi la ceva mai rău de făcut în acest moment’”.
„Şi apoi, 30 de minute mai târziu, eram în maşină şi l-am sunat pe Novak, apoi am avut o conversaţie cu el şi a întrebat dacă aş fi interesat să-l ajut, lucru la care evident nu mă aşteptam. I-am spus: ‘Uite, trebuie să mă gândesc la asta şi să vorbesc cu familia mea’. Aşa că am vorbit cu ei şi, după câteva zile, m-am gândit că este o oportunitate şi o experienţă destul de unică”, a spus Murray.
Novak Djokovic, mesaj pentru Andy Murray după victoria de la Brisbane: „Sper să nu se accidenteze la schi”
„Andy Murray te va ajuta la Australian Open. Oriunde s-ar afla.. ai un mesaj pentru el despre cum te-ai simțit și cum ai jucat?”, a fost întrebarea primită de Nole.
„De fapt, Andy este la schi în acest moment. E într-o excursie de schi cu familia lui. Trimit dragostea mea întregii familii Murray. Sper să nu se accidenteze la schi înainte de a veni la Melbourne (n.r. râde).
Am vorbit înainte de meci. Sunt încântat să-l am în echipa mea. A jucat peste 20 de ani la cel mai înalt nivel. Pentru prima dată ne aflăm de aceeași parte a fileului. Ar trebui să fie distractiv la Melbourne”, a declarat Djokovic după meciul cu Hijikata, citat de Express.co.uk.