Dorinel Munteanu a precizat motivul pentru care a pelcat de la Oțelul Galați, decizia fiind una surprinzătoare pentru toți oamenii din club.
Dorinel Munteanu a explicat plecarea sa de la Oțelul: „E cea mai grea decizie din cariera mea sportivă!”
Tehnicianul a explicat foarte clar, încă o dată, că problemele financiare de la club erau prea mari pentru ca el să poată continua munca.
„E cea mai grea decizie din cariera mea sportivă. Am avut tot felul de provocări, dar a fost o decizie foarte grea. Eu nu mai văd ieșirea aici. Dacă altcineva e mai pozitiv decât mine, e dreptul lui. Eu am preluat această echipă de la zero.
Nu-i poți cere unui jucător să fie disciplinat și să se antreneze când nu are încredere în tine. Până acum câteva luni toată echipa a avut încredere în mine, mă refer la partea financiară. Au avut încredere că vor fi plătiți, au înțeles și au fost umili. Nici acum nu le pot reproșa nimic.
Dar de vreo 3-4 luni situația clubului s-a agravat foarte mult. Totul din cauza faptului că unul dintre partenerii noștri oficiali nu și-a onorat contractul. Domnul Radu Ionescu ne-a promis în fiecare lună că se va onora contractul, ne-a promis că vine luna noiembrie și se rezolvă, după aceea decembrie, apoi n-a mai răspuns la telefon.
A fost o situație în care eu nu mai puteam merge în fața jucătorilor să-i mint. Cei de la Liberty trebuiau să ne dea 500.000 de euro și eram la zi cu jucătorii. Sunt mai multe contracte, însă Liberty n-a respectat niciun contract. Jucătorii veneau la mine și mă întrebau de bani, eu le ziceam că într-o săptămână vor fi achitate”, a declarat Dorinel Munteanu la Digi Sport.
Demisia lui Dorinel Munteanu a produs stupoare la Oțelul: „Nu credeam că o să trăiesc momentul ăsta!”
Demisia lui Dorinel Munteanu l-a uimit și pe Cristi Munteanu, oficialul de la Oțelul Galați fiind foarte supărat de ceea ce s-a întâmplat.
Cristi Munteanu a recunoscut că nu se aștepta la o asemenea decizie și a tot avut speranțe că Dorinel Munteanu va rămâne la club.
„Îmi pare foarte rău pentru că nu credeam că o să trăiesc momentul în care Dorinel o să părăsească Oţelul. Nu am crezut asta, dar el m-a anunţat după meciul cu UTA de acasă că vrea să se retragă şi nu mai poate. Mai aveam de jucat la CFR şi aveam speranţa că el se va răzgândi. M-a anunţat după meciul cu CFR Cluj că renunţă şi nu mai poate.
Am zis să avem răbdare, am stat la discuţii. A plecat, repet, a plecat antrenorul care a dus echipa din Liga 3 în Liga 1 şi în finala Cupei. Nu m-am gândit la niciun antrenor, nu am vorbit cu niciun antrenor pentru că m-am gândit că Dorinel se va răzgândi.
Clubul este într-o situaţie dificilă, dar nu disperată. Clubul nu se va desfiinţa. Probabil că Dorinel a crut să tragă un semnal de alarmă. Nu este haos, este doar o situaţie dificilă. Jucătorii sunt neplătiţi de 2 luni şi ceva. T
ocmai asta vreau să transmit că este o situaţie dificilă şi vom trece peste. Au mai fost situaţii la club şi le-am depăşit. O vom scoate la capăt. Nu m-am gândit la niciun antrenor pentru că am sperat că Dorinel nu va pleca”, a spus Cristi Munteanu, potrivit as.ro.