Mehmet Topal a decis în mod extrem de surprinzător să întrerupă colaborarea cu Petrolul Ploiești la scurt timp după ultimul meci jucat de „lupii galbeni” în acest an, victoria de pe teren propriu cu Unirea Slobozia, scor 2-1.
Mehmet Topal a reacționat după ce și-a anunțat plecarea de la Petrolul Ploiești
Acest moment s-a produs în contextul în care echipa de pe „Ilie Oană” a avut o primă parte a stagiunii de Superliga mult peste așteptări, în condițiile financiare destul de complicate și bine cunoscute, terminând anul pe locul 6, ultimul de play-off.
La scurt timp după propagarea acestei informații în spațiul public, oficialii clubului galben-albastru au susținut că această despărțire a fost produsă de anumite probleme de natură personală pe care le-ar avea în prezent antrenorul turc în vârstă de 38 de ani, fost fotbalist la Galatasaray, Valencia, Fenerbahce, Istanbul Bașakșehir sau Beșiktaș, dar și fost internațional al țării sale, cu 81 de selecții și două goluri.
„Mehmet Topal și-a demisia în vestiar, are probleme familiale, nu are nicio legătură cu situația financiară, cu clubul, cu noi, nu nimic. Noi încă nu i-am acceptat-o, el a zis că nu revine asupra deciziei, dar vedem.
Pe 3 ianuarie plecăm în Antalya, nu ne grăbim (n.r. să numim un alt antrenor), mai avem timp până atunci, suntem la o discuție după ce s-a întâmplat”, a spus vicepreședintele Cristian Fogarassy pentru iamsport.ro.
Care ar fi de fapt motivul real: „Ideile mele nu sunt în aceeași direcție cu cele ale conducerii clubului”
Acum, în cursul zilei de marți, Mehmet Topal a oferit o primă reacție referitoare la acest subiect și a ținut să spună că nu s-a pus problema de motive personale în ceea ce îl privește. În plus, turcul a lăsat de înțeles că de fapt ar fi vorba despre situația financiară și administrativă de la echipă.
„La începutul lunii iunie, cu mare entuziasm, am început prima mea experiență ca antrenor, la unul dintre cele mai prestigioase cluburi din România, Petrolul.
Împreună cu jucători valoroși, cu suporterii noștri minunați, care mi-au fost mereu alături, și cu toți angajații clubului, am devenit o adevărată familie. Am depășit multe dificultăți și, dacă pot spune așa, am trăit succese de neuitat.
Cu toate acestea, am realizat că ideile mele în legătură cu planificarea viitorului nu sunt în aceeași direcție cu cele ale conducerii clubului. Din cauza faptului că această situație a început să mă afecteze foarte mult, am luat decizia de a încheia mandatul meu de antrenor la Petrolul, așa cum a fost anunțat oficial de către club.
Decizia mea nu are legătură cu probleme personale. Am fost întotdeauna dispus să fac sacrificii pentru binele Petrolului. Sunt convins că această decizie este cea mai potrivită pentru ambele părți. În zilele următoare, mă voi întâlni cu oficialii clubului pentru a finaliza această colaborare”, a transmis Mehmet Topal prin intermediul rețelelor de socializare.