Experimentatul mijlocaș ofensiv Cosmin Matei (33 de ani) s-a arătat mulțumit ulterior meciului Sepsi – U Cluj, încheiat cu o remiză albă. În etapa a 21-a a SuperLigii, cele două echipe au dat piept pe gazonul trupei covăsnene.
Fotbalistul echipei din Sfântu Gheorghe a făcut și o glumă, după cum a fost cazul și în discursul lui Dan Nistor, pentru a evidenția spiritul de luptă al gazdelor.
Cosmin Matei a pus pe seama Crăciunului rezultatul pozitiv obținut de Sepsi din duelul cu U Cluj. Laude pentru adversari: „O echipă căreia îi place posesia și să domine”
Este important să precizăm că Sepsi a evoluat în inferioritate numerică încă din minutul 5. Atunci, fundașul Florin Ștefan a văzut direct „roșul”, după un fault dur.
Totuși, eliminarea sa a venit după ce arbitrul din camera VAR i-a comunicat „centralului” George Găman, care inițial l-a sancționat pe apărătorul roș-albilor cu un „galben”, că este nevoie să revadă faza. Gluma lui Cosmin Matei a venit pe fondul problemei cu care s-a luptat Sepsi pe teren propriu.
„Am avut spiritul Crăciunului astăzi (n.r. vineri, 20 decembrie). A fost un meci de luptă și am încercat să apărăm acest punct. Să joci din minutul 5 în inferioritate numerică este dificil, contra unei echipe căreia îi place posesia și să domine adversarul.
Ne bucurăm că munca noastră a fost, oarecum, răsplătită, după condițiile speciale în care s-a jucat meciul. Din păcate a fost o fază cu ghinion pentru colegul nostru, pentru Fane (n.r. – Florin Ștefan). Nu cred că a avut intenție la acea fază. Probabil a fost adrenalina momentului. Ne-am motivat prea tare la vestiar și s-a văzut asta în startul jocului. Se întâmplă!
Noi suntem alături de el. E fratele nostru. Muncim pentru fiecare jucător. Ăsta este spiritul lui Sepsi. Asta încercăm să facem aici, la Sepsi”, a afirmat Cosmin Matei.
Și Dan Nistor a avut chef de glume: „O să râdă toată lumea, dar cred că pe noi ne-a surprins terenul. Adică e foarte bun”
Dan Nistor a dat la rândul său dovadă de un spirit comic, ulterior meciului Sepsi – U Cluj. După ce și-a arătat aprecierea față de jocul defensiv bun al adversarilor, mijlocașul care lucrează sub comanda lui Ioan Ovidiu Sabău a glumit pe seama suprafeței de joc de la Sfântu Gheorghe.
În opinia lui Dan Nistor, fotbaliștii „studenților” au fost mult prea surprinși de calitatea terenului și din acest motiv nu au fost prea inspirați în deplasare.
„E greu să desfacem echipele care se apără în jumătatea lor. În continuare suntem pe primul loc și cred că merităm.
(n.r. Despre golul anulat în minutul 86) Dacă cei din camera VAR au dat fault, ce pot să mai spun eu? Așa au decis, au văzut mult mai bine.
Au jucat foarte bine în apărare (n.r. – cei de la Sepsi). O să râdă toată lumea, dar cred că pe noi ne-a surprins terenul. Adică e foarte bun. Păcat că publicul nu este prea civilizat. Păcat, ne-au huiduit, ne-au înjurat.
Sperăm să intrăm în play-off. Pe această cale vreau să-i mulțumesc lui Radu Constantea (n.r. – președintele clubului), care este lângă noi. Îi urez sărbători fericite cu această ocazie.
Obiectivul nostru este intrarea în play-off. Eu cred că este îndeplinit în proporție de 80-85%”, a declarat Dan Nistor.