Rivalul lui Dorinel Munteanu l-a ridicat în slăvi pe antrenorul Oțelului! Mesaj superb pentru tehnicianul greu încercat: „Jos pălăria, a fost sufletul echipei”. EXCLUSIV

Dorinel Munteanu (56 de ani), antrenorul principal de la Oțelul Galați, a pus în scenă un discurs-manifest la capătul încleștării cu Sepsi, parte a etapei #3 a fazei grupelor Cupei României. Cele două echipe au încheiat la egalitate, fără goluri marcate, și au părăsit competiția de pe locurile 4, respectiv 5, ale grupei D.

„Neamțul”, care a scris istorie la echipa de la malul Dunării, s-a arătat total debusolat ulterior partidei cu trupa din Covasna. Fostul internațional român a vorbit din nou despre problemele financiare majore ale Oțelului și a dezvăluit că roș-alb-albaștrii au dificultăți până și în privința deplasării la Cluj, pentru meciul cu CFR, programat duminică, 22 decembrie.

Attila Hadnagy (44 de ani), directorul general de la Sepsi, a vorbit despre discursul lui Dorinel Munteanu de la capătul duelului din Cupa României.

Attila Hadnagy are un respect enorm pentru Dorinel Munteanu: „A ținut echipa, s-a zbătut mereu”

Oficialul roș-albilor a auzit cuvintele înaintate de „principalul” Oțelului în spațiul public și a dat dovadă de respect. A repetat faptul că își scoate pălăria în fața antrenorului gălățenilor, care de-a lungul timpului a arătat o tărie de caracter la nivel înalt.

În viziunea lui Attila Hadnagy, Dorinel Munteanu a fost și încă este „sufletul echipei”, însă nici măcar el nu-i mai poate stimula pe fotbaliști, întrucât clubul trece prin clipe extrem de grele din punct de vedere financiar.

„După ce l-am auzit pe Dorinel Munteanu… Jos pălăria în fața dumnealui! A ținut echipa asta, a fost sufletul echipei, s-a zbătut mereu. Cum să stimulezi un jucător fără bani? Pot să spun că este un om sufletist, așa cum a fost și ca fotbalist. Jos pălăria!”, a declarat Attila Hadnagy, în exclusivitate pentru sportpesurse.ro.

După un început foarte bun de campionat, problemele au început să își spună cuvântul la Oțelul. În prezent, formația din Galați este pe locul 10 în ierarhia principalei competiții interne, cu 24 de puncte adunate după 20 de etape scurse. Oțelul are de recuperat 5 puncte până la ultima poziție de play-off, ocupată chiar de Sepsi Sf. Gheorghe.

„Neamțul” nu mai vede „luminița de la capătul tunelului”: „Noi ne gândim dacă avem bani să facem deplasarea la Cluj. Momentul e critic”

După cum am menționat anterior, Dorinel Munteanu a fost descumpănit în urma remizei cu Sepsi. Jocul echipei sale nu l-a mulțumit deloc, însă acest aspect ar putea fi pus și pe seama problemelor cu banii cu care se confruntă Oțelul, prezentate din nou de „Neamț”.

Potrivit declarației lui Dorinel Munteanu, gălățenii nici măcar nu se gândesc la organizarea unui cantonament în vacanța de iarnă, deoarece costurile sunt prea ridicate.

„Gânditor sunt tot timpul. Mi-aș fi dorit să înțeleagă și băieții că trebuia să încheiem mai bine acest an. Îl terminăm în genunchi. M-aș pune în locul suporterilor, care au venit și astăzi la stadion. Jocul nu ne-a ajutat. Din păcate, avem o nouă deplasare, la Cluj. Meciul cu CFR va fi foarte greu.

Nu știu ce… Ce vom face la această deplasare. Jocul nu ne dă speranțe absolut deloc. Jucătorii sunt în vacanță, altă explicație nu găsesc. Astăzi nu am avut atitudine, caracter. Sunt foarte dezamăgit. Pentru mine, este cea mai dureroasă zi. Am mai pierdut meciuri, dar așa nu m-am simțit niciodată.

Nu știu dacă trebuie sa o luați în nume de rău, dar dumneavoastră vedeți jocul diferit. Cu UTA am avut ocazii multe și am luat un gol inexplicabil. Asta ține numai de atitudinea jucătorilor. La antrenament se lucrează foarte bine. Putem vorbi foarte mult despre explicații, dar repet, cum am fost responsabil pentru rezultate în ultimii trei ani și jumătate, sunt și acum.

Sunt săptămâni de când spun că avem probleme. Când spuneam de problemele financiare, lumea râdea de mine. Situația s-a adâncit. Unii oameni fac eforturi, mă refer exclusiv la primar și la Consiliul Local. Plus sponsorii. În rest, trebuie să fim sprijiniți, asta se vede. Nu pot să îmi ascund necazul. Să tac, nu se mai poate! Asta nu scuză căderea aceasta a echipei. Suntem și noi vinovați, dar sunt și alți factori.

(n.r. Despre plecări) Foarte multe, în iarnă. Eu cred că și alți parteneri oficiali sau sponsori trebuie să vină lângă noi cu bani, pentru că nu merge așa. Niciodată nu am avut un buget fix, să știți. Mereu am trăit de pe o zi pe alta. Lumea care ar trebui să audă asta… Le spun în cunoștință de cauză, am fost direct implicat.

Vom vedea dacă jucătorii vor avea bani de sărbători. Cu câți să fac deplasarea la Cluj? Pentru mine, astăzi a fost o umilință. Dezamăgirea e mare și îmi cer scuze pentru tot orașul. Pentru asta îmi pare rău, nu pentru altcineva.

Repet, din 2021 este prima zi în care chiar nu mai văd luminița de la capătul tunelului. Suntem la final de an, în care mi-am pus speranțe și voiam mai multe puncte. Nu le-am obținut. Restanțe salariale avem pe destule luni, dar cu fiecare zi care trece ne adâncim mai mult. Cei care au fost lângă mine de la început sunt și acum alături. Acest club a trăit prin sprijinul mai multor oameni de bună credință, dar nu se poate fără buget.

(n.r. Despre cantonamentul de iarnă) Nu există. Un cantonament la Vatra Dornei este minimum 15.000 de euro. Noi ne gândim dacă avem bani să facem deplasarea la Cluj. Momentul e critic”, a comunicat Dorinel Munteanu, la Digi Sport.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare