Daniel Bîrligea (24 de ani), vedeta din atacul FCSB-ului, a participat la evenimentul cu ocazia căruia a fost anunțat noul sponsor al roș-albaștrilor. Campionii României îi vor avea alături pe cei de la VLM Next Gen, italienii care se ocupă cu descoperirea tinerelor talente.
Atacantul bucureștenilor a discutat despre perioada petrecută în Italia, unde a evoluat pentru grupările de tineret ale celor de la Palermo și ulterior la echipa de seniori de la Teramo. Totodată, Bîrligea a tratat și subiectul reprezentat de conflictul dintre FCSB și Steaua.
Daniel Bîrligea a venit cu o replică interesantă în bătălia FCSB – Steaua: „Asta zic ei, nu zic eu, nu mă poate da nimeni în judecată”
Potrivit discursului lui Daniel Bîrligea, experiența de pe pământ italian i-a prins foarte bine. Fotbalistul FCSB-ului a expus faptul că factorul tactic este foarte important în Peninsulă. Antrenorii încearcă să le insufle jucătorilor acest aspect încă de la vârste fragede.
Ulterior, Bîrligea, cotat de Transfermarkt la 2.000.000 de euro, a vorbit și despre cât de mulți români din Italia o susțin pe FCSB, ținând cont de „războiul” crâncen pe care clubul patronat de Gigi Becali îl poartă cu CSA Steaua.
„Nu am reuşit să dovedesc în Italia şi am făcut un pas mai departe de unde eram, ca să îmi găsesc locul. Cred că l-am găsit. La început, CFR m-a ajutat foarte mult.
Acum sunt aici (n.r. – la FCSB) şi am învăţat că se poate şi în România mult mai mult prin calitate şi cantitate, la acest club care este foarte mare. Are istorie, are putere financiară. Ajută mai ales tinerii, când ai un nume în spate te ajută să evoluezi puţin mai uşor.
În Italia am crescut aproape o jumătate de viaţă şi mi-a plăcut foarte mult fotbalul de acolo, starea de viaţă. Te învaţă foarte mult, din prima zi de antrenamente te învaţă care e tactica, cum trebuie să o faci. Făceam în fiecare zi tehnică şi tactică pe bandă rulantă. Îţi explică fiecare amănunt. Da, îţi place fotbalul, vezi la televizor că alergi după minge şi îţi faci un vis. Dar acel vis trebuie construit. Dacă nu există bază, nu ajungi nicăieri.
Din ceea ce ştiu, din persoanele pe care le cunosc la Palermo, majoritatea… Peste 50%, ştiu din experienţa proprie că ţin cu Steaua. Asta zic ei, nu zic eu, nu mă poate da nimeni în judecată. Asta au zis ei, deci repet ce au spus ei. Ei ţin cu această echipă pe numele FCSB și suntem mândri”, a comunicat Daniel Bîrligea.
Daniel Bîrligea l-a scos din sărite pe Gigi Becali: „Îi arăt lui că, dacă joacă așa, nu o să dea nimeni nici măcar 100.000 de euro pe el”
După remiza dintre Farul și FCSB (1-1), Gigi Becali i-a criticat fără ezitări pe Daniel Bîrligea și Florin Tănase. Nemulțumit de pasul greșit înregistrat de roș-albaștri în drumul către play-off, latifundiarul nu s-a ferit de cuvinte.
„Voiam să-i scot în minutul 20 pe Tănase și pe Bîrligea, ca să le arăt că trebuie să se trezească și să înțeleagă cum stau lucrurile. Îi arăt lui Bîrligea că, dacă joacă așa, nu o să dea nimeni nici măcar 100.000 (n.r. – de euro) pe el, iar Tănase dădea cu călcâiul la mișto și pierdea mingile.
Nu există să fie obosiți. Bîrligea era obosit? Tănase, tu ce faci? Dai cu călcâiul? Dă, bă, mingea mai repede! La fotbal trebuie concentare mare, nu există altceva”, a declarat Gigi Becali, conform digisport.ro.