Gata de un nou record! Câte biletele mai sunt disponibile pentru marele meci FCSB – Manchester United, de pe 30 ianuarie

FCSB primește vizita celor de la Manchester United, pe 30 ianuarie, în ultima etapă din faza principală din Europa League.

FCSB umple Arena Națională la meciul cu Manchester United

Așa cum era de așteptat încă din momentul tragerii la sorți, FCSB va umple stadionul cu Manchester United. Chiar dacă mai sunt aproximativ 6 săptămâni până la partida de gală din Europa League, fanii roș-albaștrilor au achiziționat aproape toate biletele scoase la vânzare.

În acest moment, FCSB mai are disponibile 1.800 de tichete, anunță Golazo.ro. Se așteaptă ca cel mai mare stadion al țării să fie arhiplin la ora disputării meciului, iar campioana României să stabileacă o nouă asistență istorică.

Cea mai mare prezență înregistrată pe Arena Națională a fost la meciul de retragere al echipei naționale a României, atunci când au fost 54.967 de spectatori. Reamintim că întreaga capacitate a stadionului este de 55.634, însă există anumite zone tampon, din motive de securitate impuse de către organizatori.

Tony a fost în vizită la Manchester United și a depistat punctul slab al englezilor

Chiar dacă mai este mai mult de o lună până la meciul de gală de pe Arena Națională, staff-ul FCSB a început deja să studieze jocul celor de la Manchester United. Planurile lui Pintilii și Charalambous au fost însă date peste cap după schimbarea lui Ten Hag și numirea lui Amorim în locul acestuia.

Acest lucru poate reprezenta însă un mare avantaj pentru campioana României. Ruben Amorim a preluat echipa în mijlocul sezonului și va avea nevoie de timp să-și implementeze filozofia de joc.

„Într-un meci se poate întâmpla orice. E clar, valorile individuale ale jucătorilor de la Manchester United nu se pot compara cu cele de la FCSB, cu tot respectul. FCSB are un colectiv foarte bun. S-au făcut lucruri bune acolo, iar în iarnă Gigi Becali va întări echipa, 100%.

Depinde dacă Manchester United va fi calificată sau nu (n.r. în faza următoare din Europa League) Ei au puțin timp de antrenament, joacă din 3 în 3 zile. S-a trecut de la o linie de fundași de 4 la una de 3. Nu ai timp de muncit, pentru că tot timpul joci și apoi faci recuperare.

Strategia lui Ruben Amorim este să recuperezi mingea imediat și cât mai sus, după ce o pierzi. Trebuie să fii bine pregătit fizic pentru asta. Aceasta este slăbiciunea lor acum. În ianuarie vor veni și alți jucători la United”, a spus Tony, pentru Sportpesurse.ro.

Reamintim că Ruben Amorim i-a propus lui Tony să vină în staff-ul său la Manchester United, însă fostul antrenor de la Poli Iași a preferat să-și continue drumul său ca tehnician principal.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare