Ajuns la 38 de ani, Claudiu Keșeru a arătat o formă sportivă excelentă în ultima perioadă.
Claudiu Keșeru s-a răzgândit rapid
Anul trecut, Claudiu Keșeru anunța că se retrage din fotbal, la capătul unei cariere cu cifre importante. Atacantul nu a putut sta departe de terenul de fotbal decât câteva luni, iar din august 2024 a semnat cu bulgarii de la Cherno More Varna, acolo unde a dat dovadă că nu și-a pierdut abilitățile de număr 9.
În ultimul său meci, Claudiu Keșeru a marcat o „dublă” în victoria lui Cherno More Varna cu Lokomotiv Sofia, scor 4-0. Cu toate acestea, antrenorul bulgarilor a făcut un anunț trist și a transmis că fotbalistul român ar fi luat decizia să se retragă definitiv, chiar dacă forma sa sportivă i-ar permite să mai continue.
„Îl vedeți pe Keșeru jucând al doilea meci ca titular, l-am așteptat multă vreme. Ne-a surprins pe toți când ne-a anunțat cu decizia sa de a-și încheia cariera mai degrabă. Dar noi sperăm să își reconsidere această decizie”, a spus Ilian Iliev, antrenorul lui Cherno More Varna și selecționerul Bulgariei.
Claudiu Keșeru, „spaima” campionatului din Bulgaria
Claudiu Keșeru este un bun cunoscător al fotbalului din Bulgaria. A evoluat pentru Ludogorets în perioada 2015-2021, timp în care a jucat în 243 de meciuri și a reușit 139 de goluri, respectiv 44 de pase decisive.
„Cel mai important lucru de astăzi este că am câștigat meciul și am am ajuns la cinci victorii consecutive. Așa devenim mai siguri pe noi, așa construim o mentalitate de învingători în campionat.
Un atacant este bun nu doar atunci când înscrie. Poate fi la fel de bun și atunci când nu dă goluri. Sunt atât de fericit pentru oamenii de aici, care se poartă într-un mond special cu mine”, a declarat Claudiu Keșeru la finalul meciului.