EXCLUSIV Gică Craioveanu a dezvăluit ce le-a pregătit omul trofeelor europene, Jose Luis Mendilibar, antrenorul lui Olympiacos, celor de la FCSB

FCSB – Olympiacos este meciul din etapa a 5-a din Europa League, ce se va disputa joi, de la ora 22.00, pe Arena Naţională. Campioana României va avea în faţă formaţia considerată cea mai în formă în Grecia, pe primul loc, la un punct distanţă de PAOK-ul lui Răzvan Lucescu.

Specialiştii susţin că echipa elenă a fost construită şi croită pentru a performa în cupele europene. Au făcut-o deja, în Conference League, în sezonul trecut, când au câştigat competiţia, 1-0, în finala cu Fiorentina. Antrenorul spaniol Jose Luis Mendilibar a reuşit, astfel, să aducă primul trofeu european pentru o formaţie din Grecia.

Cu un an înainte, tehnicianul de 63 de ani câştigase şi Europa League, dar pe banca lui FC Sevilla, la loviturile de departajare, 5-2, contra Romei pregătite pe atunci de Jose Mourinho.

Mendilibar, un antrenor care ţine la disciplină

Gică Craioveanu, un apropiat al fotbalului din Spania, l-a descris pe antrenorul care a făcut minuni în Europa, în ultimii doi ani, încercând să şi anticipeze stilul de joc pe care îl va etala Olympiacos, joi, de la ora 22.00, contra FCSB-ului, pe Arena Naţională.

„În primul rând, Jose Luis Mendilibar este un antrenor considerat o adevărată legendă la Eibar, în Spania. Apoi, a făcut pasul către echipe care își propun obiective mai îndrăzneţe. A mers la Sevilla, unde a stat numai un an, dar a câştigat Europa League, despre ce vorbim?

A plecat la Olympiacos pentru că l-a dorit foarte mult Darko Kovacevici (n.r. – directorul sportiv al grecilor), fostul meu coleg de la Real Sociedad. Au construit o echipă pentru cupele europene, una de luptă. Nu ştiu dacă se pot bate la trofeul Europa League, dar în primele 8 pot termina faza grupei principale.

Fără îndoială, recunosc stilul lui Mendilibar, l-a adus şi în Grecia. Este un antrenor care ţine la disciplină, echipa dezvoltă presiune la mijlocul terenului, să incomodeze adversarul. Sigur, e un stil bazat şi pe posesie, pe superioritate.

Olympiacos este uşor favorită joi seară, dar şi FCSB arată bine. Şi în Europa League, şi în campionat. În afară de înfrângerea cu Rangers, FCSB a arătat foarte bine în cupele europene”, a declarat Gică Craioveanu pentru Sportpesurse.ro.

FCSB – Olympiacos, meci cu casa închisă

Mihai Stoica a anunțat că s-au vândut deja peste 40.000 de bilete pentru meciul cu Olympiacos, un număr impresionant. Astfel, atmosfera de pe Arena Națională va fi una incendiară.

Vom sări de 40.000, deja am trecut de numărul acesta. Grecii au 2.700 de bilete, acontate deja. Nu va fi sold-out. Sold-out va fi cu Manchester United. Vor veni puțini englezi atunci. E frig. Grecii o să ocupe centrul vechi, acolo se duc toți”, a spus Mihai Stoica la PrimaSport.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare