Mick, fiul lui Michael Schumacher, a făcut declarații emoționante în legătura cu situația prin care trece tatăl său după accidentul de la schi din 2013.
Mick, fiul lui Michael Schumacher, declarații emoționante despre tatăl său: „Din acel moment a trebuit să-mi găsesc propriile picioare!”
Michael Schumacher, una dintre cele mai mari legende ale racing-ului mondial, a suferit un tragic accident pe 29 decembrie 2013, care l-a lăsat imobilizat. De atunci, viața fostului pilot de Formula 1 s-a schimbat radical, iar prezența sa la evenimente importante de familie a fost una incertă.
Fiul său, Mick Schumacher, în vârstă de 25 de ani, a împărtășit un mesaj emoționant, marcând 11 ani de la accidentul tatălui său. La momentul incidentului, Mick, care acum este pilot de rezerve la Mercedes, avea doar 14 ani. Tragedia a avut un impact profund asupra vieții lor de familie.
„Tatăl meu a avut acel accident. Am început să concurez în clasele de Formulă anul următor și, din acel moment, a trebuit să-mi găsesc propriile picioare”, a transmis Mick Schumacher, conform news18.com.
Care este starea lui Michael Schumacher la 10 ani după accidentul teribil suferit la schi. Un neurochirurg a oferit detalii: „Nu cred asta!”
Un neurochirurg din Finlanda a venit cu noi detalii, concluzionând că e puțin probabil ca septuplul campion mondial din Formula 1 să-și fi revenit în urma leziunilor suferite.
Au apărut noi detalii despre starea de sănătate a lui Michael Schumacher, după ce un neurochirurg a analizat prima apariție publică a multiplului campion mondial din Formula 1. Fostul pilot german a suferit un grav accident la schi pe 29 decembrie 2013.
Publicații britanice, precum Daily Mail, și mai multe ziare din Germania, au relatat că Michael Schumacher ar fi fost prezent weekendul trecut la nunta fiicei sale, Gina Schumacher. Tânăra, în vârstă de 27 de ani, s-a căsătorit cu omul de afaceri german Iain Bethke. Cu toate acestea, nu au fost furnizate detalii clare despre starea fostului campion, deși s-a scris că ar fi participat la ceremonie.
La câteva zile după evenimentul desfășurat în Mallorca, Jussi Posti, șeful departamentului de neurochirurgie și leziuni cerebrale de la Spitalul Universitar din Turku, Finlanda, a oferit mai multe informații. El a declarat că, cel mai probabil, starea de sănătate a lui Schumacher nu i-a permis să fie prezent la nuntă.
„Pe baza informațiilor disponibile, nu cred că duce o viață foarte activă. Totul indică faptul că nu se simte bine. Cei mai mulți dintre oamenii imobilizați la pat devin atât de fragili și înțepeniți încât nu mai este posibil să-i scoată din pat după mulți ani.
Probabil a fost în aceeași stare în ultimul deceniu. Mă îndoiesc că ceva s-a schimbat brusc în această perioadă. De obicei, pacienții recuperează ceea ce pot recupera într-un interval de până la doi ani, iar apoi nivelul de recuperare este de obicei limitat”, a precizat neurochirurgul, conform Marca.