FCSB va juca pe terenul celor de la Botoșani, pe 21 noiembrie, într-o restanță din etapa cu numărul 4 din Superliga.
Vlad Chiricheș nu joacă nici el cu Botoșani
FCSB a mai primit o lovitură. Accidentat la încălzirea meciului cu Universitatea Cluj, Vlad Chiricheș a făcut un RMN și a aflat că nu poate evolua cu FC Botoșani, din cauza problemelor la gambă, anunță Golazo.ro.
În acest moment, FCSB a ajuns la 10 indisponibili: Valentin Crețu, Adrian Șut, Baba Alhassan (suspendați), Mihai Lixandru, Florin Tănase, Vlad Chiricheș, Alexandru Băluță, Alexandru Pantea (accidentați), Risto Radunovic și Siyabonga Ngezana (convocați la echipele naționale).
O altă absență ar putea fi și cea a lui Joyskim Dawa. Sursa menționată anterior scrie că fundașul camerunez a suferit o entorsă, iar staff-ul medical face toate eforturile pentru ca africanul să fie apt de joc.
Cum ar putea arăta FCSB cu Botoșani: Târnovanu – Baeten, M. Popescu, Dawa?, Panțîru – Edjouma – Ștefănescu, Olaru, Miculescu, Musi – Bîrligea.
Valeriu Iftime vrea să-i facă viață grea lui Gigi Becali la Botoșani
Chiar dacă are o mulțime de absenți pentru meciul de la Botoșani, Gigi Becali nu concepe altceva decât victoria. De cealaltă parte însă, Valeriu Iftime anunță că nu vrea să predea armele și își dorește ca elevii lui Liviu Ciobotariu să obțină cel puțin un punct din partida cu FCSB.
„Dacă domnul Becali vede o victorie sigură, eu văd o victorie nesigură a lor. Până la urmă, nu mai contează dacă au probleme de lot. Ei au o echipă bună orice ar fi. Această aroganță nu este bună. Nu există niciun aranjament între noi, va fi o luptă la baionetă.
Pregătim meciul acesta și nu mă gândesc că acest meci va fi pierdut. Nu contează ce absențe au ei. Știți cum este, când ai mulți jucători și nu joacă, atunci ei vor să demonstreze de ce sunt în stare atunci când îi bagi. Mai degrabă vin pe vârfuri ăia talentați decât aștia flămânzi. Vor veni cu mare ambiție la Botoșani! Trebuie să jucăm perfect și să fie totul de partea noastră”, a spus Valeriu Iftime, pentru Sportpesurse.ro.