Ana Bogdan, victorie cu suflet pentru România. Primul punct adus la Billie Jean King Cup

Ana Bogdan (31 de ani, 116 WTA) a reușit o victorie impresionantă în primul meci al confruntării dintre România și Japonia la Billie Jean King Cup, impunându-se cu 6-2, 6-4 în fața lui Nao Hibino (29 de ani, 152 WTA). A fost prima victorie a României la această competiție, unde echipa națională participă în premieră.

În setul secund, la scorul de 5-3, Ana Bogdan a fost nevoită să salveze două mingi de break care ar fi putut echilibra partida în favoarea japonezei.

Vizibil emoționată după meci, Ana a împărtășit cu fanii cât de mult înseamnă această victorie pentru ea.

Am jucat cu inima și de fiecare dată când o fac pentru țara mea e așa

”Cred că în final a fost puțin tensionată. M-am concentrat pe respirație. Mi-am dorit mult să câștig. De fiecare dată când joc pentru țara mea mă simt incredibil. Iubesc atmosfera asta. De fiecare dată când joc astfel de meciuri simt atât de multă adrenalină.

Am jucat cu inima și de fiecare dată când o fac pentru țara mea e așa. Sunt fericită că am adus un prim punct. A fost foarte important.

În acel game de la 5-3 mi-am spus că trebuie să lupt pentru fiecare punct, trebuie să lupt până la final. Asta a făcut diferența în setul secund.

(N.r. – Unde suntem aici, la Malaga sau la București?) Vă iubesc atât de mult. Nu am cuvinte să vă spun ce simt acum. Sunt recunoscătoare pentru ce trăiesc în acest moment. Trăiesc un vis devenit realitate. Mi-am scris asta în jurnal în urmă cu câteva luni. E incredibil pentru mine să fiu aici.”, a spus Ana Bogdan.

Echipa României

*Jaqueline Cristian (26 de ani, 73 WTA)

*Anca Todoni (20 de ani, 113 WTA)

*Ana Bogdan (31 de ani, 116 WTA)

*Gabriela Ruse (27 de ani, 128 WTA)

*Monica Niculescu (37 de ani, 33 WTA la dublu)

Căpitanul-nejucător: Horia Tecău (39 de ani)

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare