Cine l-a convins pe David Popovici să renunțe la Steaua și să semneze cu Dinamo: „Am fost omul din spatele marilor lovituri ale clubului”

Dănuț Lupu, fostul fotbalist și președinte al CS Dinamo, a vorbit despre nemulțumirea sa față de modul în care clubul a încheiat colaborarea cu el. Fostul internațional a subliniat că, în timpul mandatului său, a avut un rol esențial în realizarea unor transferuri și numiri importante pentru club.

Lupu, omul din spatele transferului lui David Popovici

Fostul mijlocaș a dezvăluit că a fost decisiv în convingerea înotătorului David Popovici să treacă de la Steaua la Dinamo. De asemenea, Lupu a relatat cum a fost implicat în aducerea antrenorului spaniol de handbal, Xavi Pascual, la CS Dinamo.

”Am ajutat la aducerea lui David Popovici, de la Steaua la Dinamo, eu l-am convins. Nu au durat mult negocierile, a doua zi ne-a dat răspunsul. A durat totul o seară. David Popovici avea un salariu foarte mic la Steaua, cam 1.000 de euro. Noi i-am dat 4.000 sau 5.000, plus că tatăl lui a preluat bazinul. Tatăl lui a fost și el la acea discuție, dar nu și antrenorul.

Tot eu am fost implicat și în negocierile cu Xavi Pascual, da. Am fost cu Ionuț (n.r. Ionuț Popa, șeful clubului) la Barcelona, am stat trei zile să îl convingem să ajungă la Dinamo.

Iar apoi am fost pus pe liber. Asta e, când faci prea mult bine. Ce relație am cu Ionuț? Eu l-am considerat prieten, bine, eu zic că și acum suntem prieteni, dar….Cred că am avut așteptări prea mari de la el legat de unele chestiuni”, a comentat Lupu, la Fanatik.

Oficialii de la CS Dinamo sunt în al nouălea cer: David Popovici rămâne în „Ștefan cel Mare” până în 2028

Reprezentanții Clubului Sportiv Dinamo au obținut semnătura lui David Popovici, iar înotătorul și-a prelungit înțelegerea până în 2028.

Președintele Clubului, Ionuț Popa, a reacționat pe acest subiect, dezvăluind pentru suflarea alb-roșie faptul că David Popovici va continua în „Ștefan cel Mare” pentru un nou ciclu olimpic.

Este adevărat! Cu David Popovici vom avea continuitate şi este legitimat până în 2028 la clubul nostru. Vom continua împreună, nu s-a pus problema să nu”, a declarat Ionuț Popa, citat de sursa menționată anterior.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare