Apele sunt încă tulburi la CFR Cluj. Echipa a alunecat pe locul 5 în Superligă, cu 20 de puncte din 13 meciuri, iar scaunul lui Dan Petrescu ar fi devenit tot mai şubred. Conflictul antrenorului cu Louis Munteanu, jucătorul în care clubul a investit 3 milioane de euro pentru achiziţia lui, înseamnă încă o bilă neagră în dreptul „Bursucului”.
În acest context, a apărut şi prima mare ameninţare pentru Petrescu, şi anume Cristi Chivu.
Mesajul patronului de la CFR pentru Dan Petrescu
Ipoteza unor discuţii între Ioan Varga şi Chivu a fost infirmată de omul de afaceri din Gruia.
„Noi avem un antrenor, iar acela este Dan Petrescu. Sunt prostii informațiile astea cu Cristi Chivu. Am încredere 100 la sută în Dan Petrescu şi în lotul de jucători. Deocamdată, noi avem un antrenor”, a declarat Ioan Varga pentru Sportpesurse.ro.
Reamintim, fostul căpitan al naţionalei şi ex-fundaş la Inter Milano a făcut școala de antrenori la Coverciano și a pregătit prima echipă în vara anului 2018. În trecut, fostul fundaș a mai lucrat la UEFA, acolo unde a îndeplinit funcția de analist.
În prezent, Cristi Chivu este liber de contract.
Filosofia de antrenor a lui Chivu
Ajuns la 44 de ani, ex-lăncierul lui Ajax a cerut răbdare cu tehnicienii, mai ales cu cei care sunt nevoiţi să reconstruiască echipe.
„Antrenorilor trebuie să li se acorde timp, acesta este adevărul. Acest lucru este valabil mai ales pentru cei a căror echipă a fost completată în ultimele ore ale pieței de transferuri. O echipă nu se creează de la o zi la alta”, a spus Chivu, pentru presa din Italia.
Cât îl costă pe Varga despărţirea de Dan Petrescu
Dan Petrescu ar avea, în Gruia, o clauză de reziliere a contractului în valoare de 400.000 de euro. Astfel, această sumă trebuie plătită fie de patron dacă îl demite, fie de antrenor, în cazul în care alege să meargă la un alt club.
În precedentul mandat, „Bursucul” a avut o clauză de 300.000 de euro și tocmai din acest motiv nu ar fi ajuns selecționerul României, înaintea numirii lui Edi Iordănescu.