„S-a maturizat și a explodat”. Dennis Man are Italia la picioare, după evoluțiile de la Parma

Ajuns la 26 de ani, Dennis Man traversează cel mai bun moment al carierei.

Dennis Man are aproape 4 ani de când este în Italia

La începutul anului 2021, Dennis Man ajungea de la FCSB la Parma, în schimbul sumei de 11 milioane de euro. După două sezoane în care a avut probleme de adaptare, internaționalul român a început să impresioneze în Peninsulă, iar acum este principalul pericol din formația sa.

Fost coleg cu Dennis Man la Parma, Vincent Laurini, le-a dezvăluit jurnaliștilor din Italia că a fost impresionat de calitățile românului încă din prima zi.

De când a sosit, era clar că este valoros, curat din punct de vedere tehnic și bun în situații unu-la-unu. Astăzi s-a maturizat și a explodat, iar acum este foarte eficient”, a spus Laurini.

Motivul pentru care Dennis Man a fost rezervă în ultimul meci

Cel mai bun jucător al Parmei în acest sezon din Serie A, dar și unul dintre cei care au avut o contribuție imensă la promovarea echipei în prima ligă, Dennis Man a început de pe bancă în ultimul meci. Decizia lui Fabio Pecchia a fost una oarecum ciudată, iar italienii au dezvăluit care ar fi fost adevăratul motiv.

Titular în ambele meciuri ale României din Liga Națiunilor, Dennis Man s-ar fi întors obosit la Parma și tocmai din acest motiv staff-ul tehnic ar fi decis să nu-l utilizeze încă din primul minut contra lui Como.

”Dennis Man este fără îndoială unul dintre jucătorii de neclintit ai Parmei lui Fabio Pecchia, având în vedere că a făcut parte din unsprezecele de start în toate cele 8 meciuri jucate de la începutul anului.

Împotriva Como, cu toate acestea, el a început de pe bancă; nu ar trebui să existe nici o problemă fizică, ci doar o gestionare a energiei: jucătorul român, de fapt, a jucat ambele jocuri cu echipa sa națională în timpul pauzei și ar putea avea nevoie să-și tragă sufletul”au notat italienii. 

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare