Marius Șumudică a vorbit la superlativ despre Tobias Christensen, mijlocașul central norvegian în vârstă de 24 de ani care a fost transferat recent de Rapid din Ungaria, de la Fehervar.
Antrenorul formației din Giulești a ținut să scoată în evidență modul în care acesta a evoluat în ultimul meci disputat înainte de pauza competițională prilejuită de partidele echipelor naționale.
Marius Șumudică, încântat de Tobias Christensen, mijlocașul central norvegian de la Rapid: „De departe cel mai bun transfer în momentul de față”
Chiar dacă gruparea alb-vișinie a pierdut pe terenul celor de la FC Botoșani cu scorul de 0-2, tehnicianul de 53 de ani a subliniat că fotbalistul său a dat câteva pase „luminoase” în acel joc și și-a pus coechipierii în situații foarte bune de a marca, fără însă ca acest lucru să se și întâmple.
Astfel, Șumudică a apreciat că nordicul a făcut în acea partidă tot ce i se poate cere în principiu unui fotbalist care evoluează pe poziția sa și, de asemenea, a concluzionat că, în baza a ceea ce a văzut el până acum, Tobias Christensen poate fi considerat cel mai bun transfer făcut în ultima perioadă de Rapid.
„Christensen e de departe cel mai bun transfer în momentul de față. Și acum, la Botoșani, la prima a lui Rareș Pop, care i-o scoate înapoi lui Petrila, el îi dă pasă și scoate 4 adversari din joc. Are pasă la Hromada imediat, o pune pe 10 metri, dă Hromada și o scoate portarul în bară.
Îi dă o pasă lui Hasani în gaură în momentul în care Botoșani se apăra cu tot efectivul, îl lasă singur, dar dă pe lângă poartă. Are trei acțiuni în care are pasa finală. Mai mult de atât ce să facă un mijlocaș”, a spus Marius Șumudică, potrivit fanatik.ro.
Cum s-a descris fotbalistul după ce a semnat cu echipa din Giulești
Așadar, se poate spune deja că jucătorul nu a mințit în momentul în care și-a făcut o scurtă descriere după ce a semnat contractul cu Rapid și a spus că este un mijlocaș ofensiv, care creează ocazii de gol pentru coechipierii săi.
„În primul rând, vă mulțumesc foarte mult. Acum sunt foarte fericit. Transferul a mers foarte repede, a durat doar câteva zile. De când am auzit despre acest transfer, am avut niște zile aglomerate, dar sunt foarte fericit să fiu aici acum.
Sunt mijlocaș ofensiv. Îmi place să fiu un jucător creativ, să creez ocazii pentru echipa mea, să joc cu mingea și să muncesc mult.
(n.r. Ce îi place cel mai mult în fotbal) Să câștig. Cred că am jucat mult timp cu prietenii mei. (n.r. Despre ce a învățat în țara natală, Norvegia) Stăteam mult pe terenul de fotbal înainte să devin profesionist. Cred că asta m-a ajutat să devin fotbalist, să am o tehnică bună. De asemenea, am învățat să lupt, să alerg și să dau totul pe teren”, a spus atunci Tobias Christensen, printre altele.