Radu Drăgușin, iritat de o întrebare pusă la conferința de presă: „Suntem la echipa națională totuși…”

Radu Drăgușin a fost iritat de o întrebare pusă la conferința de presă premergătoare meciului dintre România și Cipru, din Liga Națiunilor.

Radu Drăgușin, iritat de o întrebare pusă la conferința de presă înainte de Cipru – România

Fundașul echipei naționale a fost primul care a răspuns la întrebări la conferința de presă. Primul dialog cu un reporter nu a început însă deloc bine. Radu Drăgușin a fost întrebat despre cartonașul roșu primit în meciul dintre Tottenham și Qarabag, situație care nu i-a picat bine stopper-ului.

Apărătorul a explicat că și-ar fi dorit să primească întrebări doar despre echipa națională și mai puțin despre echipa de club, având în vedere contextul.

„Eu mă simt bine, dar cred că suntem la echipa națională… Prima întrebare să fie legată de Tottenham… Eu sunt foarte bine din punct de vedere fizic. Ca încredere din partea lui Tottenham, nu s-a schimbat nimic. Cum am spus, încrederea este acolo, la mine rămâne să dovedesc că merit să joc.

La fel ca de fiecare dată când venim la națională, suntem încrezători. Avem optimist, iar fața de cerințele lui Mister am înțeles și mai multe lucruri. Sunt sigur că vom deveni o echipă și mai omogenă și vom arăta și mai bune în teren.

Nu este vorba daca ne-a trecut entuziasmul. Nu e timp de pierdut, trebuie să ne mulăm pe cerințele lui Mister pentru a ne bate cu cele mai multe selecționate din Europa.

Pot să spun că cea mai mare diferență a fost viteza de joc întâlnită în Anglia. Aceasta se transpune în antrenamentele pe care ele facem, superioare Italiei. La acest aspect m-am îmbunătățit. Cerințele se schimbă în mod constant, trebuie să ții pasul cu ele”, a declarat Radu Drăgușin la conferința de presă.

EXCLUSIV Viitor incert pentru Radu Drăgușin la Tottenham! Ce se va întâmpla la finalul sezonului

Radu Drăgușin (22 de ani) a ajuns la începutul anului la Tottenham, după ce londonezii le-au achitat peste 30 de milioane de euro celor de la Genoa pentru transfer.

Ajuns la Tottenham în cel mai bun moment al carierei, Radu Drăgușin nu a reușit să se impună ca titular în Premier League. Antrenorul Ange Postecoglou l-a considerat mereu o variantă de rezervă, iar românul a prins minute doar atunci când a existat o absență în defensiva londonezlilor.

Dorin Goian este de părere că Radu Drăgușin va mai primi șanse la Tottenham, însă crede că fotbalistul va lua o decizie la finalul sezonului, în funcție de ceea ce se va întâmpla până atunci.

„Nu este ușor să te impui la Tottenham. Este Premier League până la urmă, cel mai puternic campionat din lume. Trebuie să aștepte, să nu cedeze și o să-i vină din nou rândul. Așa este în țară străină, este concurență pe posturi și e normal că joacă cel mai în formă.

Sunt multe meciuri în Anglia și eu sunt sigur că va avea din nou ocazia să joace. Probabil, la finalul acestui sezon se va trage o linie și va ști exact ce e de făcut. (n.r. despre cartonașul roșu din meciul cu Qarabag) Fault de ultim apărător, este roșu clar”, a spus Dorin Goian, pentru Sportpesurse.ro.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare