Continuă problemele pentru Mircea Lucescu. Ce se întâmplă cu Alex Mitriță

Mircea Lucescu s-a confruntat cu anumite probleme de lot în ultimele zile, în contextul pregătirii meciurilor din deplasare cu Cipru și Lituania din Liga Națiunilor.

După cum s-a aflat deja, Adrian Șut s-a prezentat la baza de la Mogoșoaia cu anumite probleme medicale, iar ulterior s-a ajuns la concluzia că mijlocașul de la FCSB nu poate evolua în aceste două partide, astfel că s-a decis ca el să fie înlocuit pentru această acțiune cu Victor Dican de la Farul Constanța.

Mircea Lucescu a avut în ultimele zile anumite bătăi de cap și din cauza situației medicale a lui Alex Mitriță, dar se pare că în cele din urmă fotbalistul de la Universitatea Craiova ar urma să fie apt de joc pentru meciurile cu Cipru și Lituania din Liga Națiunilor

Acum, în cursul zilei de miercuri, Andrei Vochin, consilierul președintelui FRF Răzvan Burleanu, a dezvăluit că și Alex Mitriță a avut anumite probleme în această perioadă, motiv pentru care de altfel nici nu a fost titularizat de antrenorul Costel Gâlcă în ultimul meci disputat de Universitatea Craiova înainte de această pauză competițională, cel de la Galați cu Oțelul, terminat la egalitate, scor 1-1.

Totuși, se pare că starea fotbalistului în vârstă de 29 de ani s-a mai ameliorat în ultimele zile, astfel că el s-a antrenat normal alături de coechipierii săi de la națională în cursul zilei de miercuri și astfel este de așteptat să fie apt de joc pentru partida din Cipru.

„Nici la Craiova nu a jucat în tot meciul cu Galați, nu a fost titular. A avut o enterocolită și a resimțit că nu a făcut antrenamente câteva zile. A fost la antrenament azi”, a spus Andrei Vochin, potrivit digisport.ro.

Lotul pe care se bazează selecționerul pentru aceste partide din deplasare:

PORTARI
Florin NIȚĂ (Damac | Arabia Saudită, 26/0), Horațiu MOLDOVAN (Sassuolo | Italia, 11/0), Ștefan TÂRNOVANU (FCSB, 2/0);

FUNDAȘI
Andrei RAȚIU (Rayo Vallecano | Spania, 23/1), Cristian MANEA (FC Rapid 1923, 25/2), Andrei BURCĂ (Baniyas | EAU, 33/1), Radu DRĂGUȘIN (Tottenham | Anglia, 23/0), Virgil GHIȚĂ (Cracovia | Polonia, 1/0), Alexandru PAȘCANU (FC Rapid 1923, 0/0), Nicușor BANCU (Universitatea Craiova, 41/2), Alexandru CHIPCIU (Universitatea Cluj, 45/6);

MIJLOCAȘI
Deian SORESCU (Gaziantep | Turcia, 19/0), Dennis MAN (Parma | Italia, 30/8), Nicolae STANCIU (Damac | Arabia Saudită, 76/15), Răzvan MARIN (Cagliari | Italia, 61/7), Marius MARIN (Pisa | Italia, 24/0), Darius OLARU (FCSB, 22/0), *Adrian ȘUT (FCSB, 2/0) – înlocuit cu Victor Dican de la Farul Constanța după ce s-a accidentat, Ianis HAGI (Rangers | Scoția, 41/5), Florinel COMAN (Al-Gharafa | Qatar, 18/1), Valentin MIHĂILĂ (Parma | Italia, 26/5), Alexandru MITRIȚĂ (Universitatea Craiova, 20/4);

ATACANȚI
George PUȘCAȘ (Bodrum | Turcia, 45/11), Denis ALIBEC (Farul Constanța, 40/5), Denis DRĂGUȘ (Trabzonspor | Turcia, 17/4).

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare