Steaua din Liga a 2-a nu are drept de promovare, dar fanii pun umărul la completarea bugetului clubului. Ei au lansat o petiţie prin care suporterii pot ajuta financiar.
De asemenea, susţinătorii din Ghencea au îndemnat fostele glorii ale clubului să investească la Steaua.
Gică Hagi şi Victor Pițurcă, chemaţi la Steaua Armatei
Formaţia antrenată de Daniel Opriţa pare blocată în liga secundă. Fanii activi încearcă să atragă fonduri la echipă.
„Suntem mândri să vă anunțăm că împreună suntem aproape 2.000 de membri! Deși ritmul de înscriere a mai scăzut, suntem foarte aproape de targetul nostru, iar aceasta ne-a inspirat să trecem la acțiuni concrete.
Recent, am transmis o scrisoare de intenție prin care ne angajăm să contribuim financiar la bugetul clubului Steaua București în demersul său de a promova și de a lăsa în urmă orice discuții legate de finanțarea publică.
Dorim să reiterăm câteva dintre dezideratele noastre ca suporteri steliști:
– În primul rând, ne dorim să oferim o alternativă financiară solidă, pentru ca discuția legată de „banii publici” să nu mai fie un impediment. Astfel, clubul poate să se bazeze pe noi, suporterii, și să devină autosuficient.
– Suntem ferm împotriva oricărei forme de înstrăinare a mărcii Steaua. Ne dorim ca marca să rămână mereu în patrimoniul clubului, reprezentând mândria și tradiția acestui club emblematic
Credem că legendele steliste precum Balint, Lăcătuș, Pițurcă, Tudorel Stoica, Ilie Dumitrescu, Bumbescu, Iovan, Belo și Gică Hagi ar trebui să facă parte activă din viitorul clubului.
Ne dorim ca acești mari jucători să fie implicați, fie onorific, fie printr-o contribuție activă, pentru a aduce în continuare inspirație și valoare echipei.
– Visăm să construim o comunitate de suporteri așa cum nu s-a mai văzut în Europa de Est. Vrem să fim cea mai mare și unită familie de suporteri, recunoscută și respectată nu doar pentru număr, ci și pentru dedicarea și pasiunea noastră.
Împreună putem aduce Steaua acolo unde îi este locul, susținută de o comunitate puternică și devotată, capabilă să contribuie la succesul echipei și să ofere un viitor stabil.
Steaua nu este doar un club, este un simbol, o tradiție și o parte esențială a identității noastre„, au postat cei de la AS47.
Ciolacu, întrebat dacă îi va ceda brandul „Steaua” lui Gigi Becali
Premierul României a negat că-i va ceda brandul „Steaua” lui Gigi Becali, în cazul în care va câştiga alegerile prezidenţiale 2024.
„Doamne ferește! Cred că asta e discuția pentru că am intervenit cum mi s-a părut total corect, în funcția de prim-ministru să intervin într-o bătaie de joc. Nu ne înțelegem rostul pe care îl avem fiecare și rostul investițiilor publice.
Eu am intervenit ca FCSB-ul să joace pe stadionul Ghencea, lucru normal. Nu poți să țin un stadion, o investiție de peste 50 de milioane de euro, captivă unei entități. Dacă doresc cei de la Armată să facă ei ce vor cu stadionul, să găsească niște investitori privați să-l cumpere și atunci fac ei ce vor cu el.
Dacă ar folosi fondurile Ministerului Apărării, oricum sunt fonduri publice. Mi s-a părut aberant ca să oprești o echipă să joace pe un stadion construit de statul român, aflat în administrarea Ministerului Apărării Naționale.
De aici până la brandul Steaua… Eu mi-o iau. Ies ultrașii, mă prind pe la meciuri, îmi iau o placă suedeză imediat. ‘Stai, domn’le că Steaua e una’. Eu nu comentez. E adevărat, eu am crescut cu Steaua în casă. Vă dau cuvântul meu de onoare că primul pahar de vin pe care l-am băut cu tatăl meu l-am băut din pahare cu Steaua. Le am și acum. Aia era în casă.
Cred că ei greșesc în abordare. S-au radicalizat așa de mult, încât nu mai au o comuniune. Echipa Steaua de fotbal nu poate intra în Liga 1, nu poate ajunge în cupele europene, nu pot ajunge la performanța pe care ne-o dorim toți. Suntem consumatori, ați văzut cu Olimpiada ce a fost, cu echipa națională de fotbal.
(…) Și Real Madrid poate să își scoată la vânzare brandul. Dacă spui lucrul ăsta, nu apuci a doua zi dimineață. Nu cred că asta e… Au intrat pe un făgaș în instanță, până la urmă nu au ajuns la un compromis între cei doi. FCSB-ul joacă în cupe, joacă în prima ligă. Am crescut cu Steaua, îmi doresc Steaua care joacă”, a spus Marcel Ciolacu în cadrul podcastului „La Mijloc”.