A încasat 9 goluri de la Bayern Munchen și a reacționat! Mesaj clar din partea antrenorului de la Dinamo Zagreb

Marți seara, Bayern Munchen a umilit-o pe Dinamo Zagreb, scor 9-2, în prima etapă din noul sezon al Champions League.

Reacția antrenorului de la Dinamo Zagreb, după cele 9 goluri primite în Germania

Campioana Croației a avut un început de coșmar în Champions League și a fost surclasată de Bayern. La finalul partidei, antrenorul Sergej Jakirovic (47 de ani) a tras primele sale concluzii și a numit adversarii ca fiind dintr-o altă lume.

Totuși, antrenorul celor de la Dinamo Zagreb nu se gândește la o eventuală plecare și a declarat că nu are ce să-și reproșeze, asta deoarece își face treaba cât poate de bine.

„Seară dificilă pentru noi. Bayern este din altă lume. Am încercat să facem ceva, să stăm pe minge și să jucăm ceva. Bayern nu ne-a permis nimic.

În repriza secundă am primit ceva cu Stojković, am marcat două goluri și poate că am făcut o greșeală că ei profită de asta, nu știu dacă a fost cel mai bun fotbal pe care l-a prezentat Bayern.

Am avut probleme în toată linia din spate. Poate nu pentru acest nivel, dar împotriva altor adversari aratăm că se poate (n.r. să avem evoluții mai bune).

Să mă lovească toată lumea, îmi fac treaba cât pot de bine. Când văd că echipa nu mă urmărește, o să mă ocup eu de asta.”, a declarat antrenorul lui Dinamo Zagreb, conform gol.dnevnik.hr.

Harry Kane (min. 19, 57, 73, 78), Guerreiro (min. 33), Olise (min. 38, 61), Sane (min. 85) și Goretzka (min. 90+2) au marcat pentru Bayern, în timp ce Petkovic (min. 49) și Ogiwara (min. 50) au fost marcatorii celor de la Dinamo Zagreb.

Reamimtim că Dinamo Zagreb este campioana Croației și formația care a dominat fotbalul de acolo în ultimii ani.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare