NEWS ALERT Ovidiu Hațegan vrea să se retragă! L-a informat deja pe Kyros Vassaras. Motivul deciziei

Ajuns la 44 de ani, Ovidiu Hațegan vrea să se retragă din arbitraj și l-a informat deja pe Kyros Vassaras, șeful Comisiei Centrale a Arbitrilor din România.

Ovidiu Hațegan va continua însă în camera VAR

La un moment dat, Ovidiu Hațegan a fost cel mai bine cotat arbitru român, iar acesta avea prestații remarcabile inclusiv la nivel european. Cu toate acestea, în martie 2022 a suferit un infarct miocardic și a fost nevoit să iasă din circuit aproximativ 15 luni.

De atunci, Ovidiu Hațegan nu a mai avut același randament, iar în ultima vreme a primit mai multe referințe negative din partea observatorilor și ar fi urmat să fie retrogradat de UEFA din clasa Elite. Tocmai din acest motiv, arbitrul ar fi decis să renunțe la cariera de central și să se concentreze de acum înainte doar pe munca din cabina VAR, anunță Golazo.ro.

Kyros Vassaras ar fi fost și el deja informat de către Ovidiu Hațegan, mai ales că urmează să se întocmească componența arbitrilor de pe lista FIFA, acolo unde românul este încă prezent.

Ovidiu Hațegan a comis o greșeală uriașă într-un meci din sezonul trecut

Este vorba despre polemica generată de decizia luată de Ovidiu Hațegan în prima repriză a meciului Dinamo – Poli Iași 1-0. Atunci, el i-a acordat doar cartonașul galben lui Josue Homawoo, după ce acesta l-a accidentat în mod extrem de grav pe Luca Mihai, cel care a avut nevoie de spitalizare după acel episod.

„A greșit Hațegan, dar părerea mea este că Hațegan nu a greșit, ci a primit ordin. Nu am o probă în acest sens. Toată lumea vrea să salveze Dinamo. A dat cu nuca în perete rău de tot, și-a distrus cariera. I-am admirat extraordinar pe Hațegan și Colțescu.

Cum să nu dai roșu? Vrei să îl omori, dacă murea nici atunci nu îi dădeai cartonaș. Unde e corectitudinea? Nu l-aș suspenda numai pe el, i-aș rade pe toți care au fost în cabina VAR. Lui Hațegan i-aș da o lună, două, dar celor din cabina VAR le-aș da șase luni.

Două sau trei etape i-aș da și lui Homawoo, nu se intră așa, ce, ești criminal? Să aibă grijă, să nu plece din spital. Lovitura la cap are urmări de neînchipuit, să stea în spital. Dacă a dat comunicatul ăsta Vassaras, bravo lui.

Hațegan nu avea cum să greșească, doar dacă avea comandă. Totul este calculat, nimic nu este la voia întâmplării în lumea asta”, a spus Dumitru Dragomir, potrivit fanatik.ro. 

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare