Cristina Neagu a anunțat joi seară că urmează să se retragă din activitatea de handbalistă profesionistă la finalul acestui sezon, iar la scurt timp a primit mai multe mesaje de recunoaștere a valorii sale.
Printre cei care au apucat să se exprime în acest sens la scurt timp după anunțul făcut de jucătoarea de handbal în vârstă de 36 de ani s-au numărat Adrian Vasile, fostul ei antrenor de la CSM București, dar și fostul fotbalist Ilie Dumitrescu.
Radu Voina nu este chiar atât de impresionat de cariera avută de Cristina Neagu în contextul handbalului european
Pe de altă parte însă, un alt fost antrenor al Cristinei Neagu, fostul mare handbalist Radu Voina, cel care a pregătit-o la echipa națională a României, este de părere că ea nu poate să fie considerată cea mai bună handbalistă din istoria țării noastre, deși a fost desemnată în patru rânduri cea mai bună jucătoare din lume.
El consideră că per total Neagu nu a obținut performanțe colective pe măsura potențialului său și, în plus, apreciază că sportiva nu a depus deloc eforturi de-a lungul carierei sale în sensul susținerii tinerelor jucătoare de handbal din România.
„Din păcate, vârsta nu iartă pe nimeni, mă așteptam. S-au adunat câțiva ani, apar și astfel de momente. Campionatul României nu este de valoarea și experiența ei, ea putea să se descurce la mai mult Totuşi, alte competiţii reprezintă etalonul, cum ar fi Liga Campionilor, unde e mai greu să te descurci de la o anumită vârstă.
(n.r. este Cristina Neagu cea mai bună jucătoare de handbal din România din toate timpurile?) Categoric nu, a fost una dintre marile jucătoare ale României, nu trebuie să le uităm și pe cele din trecut care au făcut performanță.
Verdict destul de dur dat de fostul mare handbalist și fostul selecționer al naționalei României: „Nu a obținut performanțe la potențialul ei”
Din păcate pentru Neagu, la nivelul României ea nu a obţinut performanţe la potenţialul ei. Să câştigi campionatul României nu e o mare performanţă.
Este o mare jucătoare, dar performanțele nu au fost foarte mari. Nimeni nu este de neînlocuit, au fost și alții care s-au retras, viața trebuie să meargă înainte, oricine este de înlocuit.
Nimeni, indiferent de nume, nu poate câștiga un meci de unul singur, este o echipă. Formația unde performează Cristina Neagu este o formație, nu o echipă.
(n.r. Sunteţi de acord cu persoanele care consideră că Neagu nu s-a preocupat să crească nişte jucătoare tinere pe lângă ea?) Cred că au dreptate, din păcate. Marii sportivi sunt şi caractere deosebite, pe lângă faptul că este o extrem de mare jucătoare, interesul personal a fost primordial în activitatea ei.
Să nu uităm că handbalul este un sport colectiv şi nimeni nu poate câştiga un meci singur”, a spus Radu Voina în direct la Prima Sport.