Mihai Lixandru, căpitanul celor de la FCSB în meciul cu UTA, câștigat de campioana României cu scorul de 2-0, a fost convocat de Mircea Lucescu la echipa națională pentru dubla cu Kosovo și Lituania din Liga Națiunilor, dar a părăsit accidentat terenul în partida de duminică seară.
La finalul jocului, el a explicat pe larg ce s-a întâmplat și a vorbit despre șansele pe care le are în perspectiva prezenței în lotul pentru această acțiune a primei reprezentative.
Mihai Lixandru, detalii despre accidentarea suferită în timpul meciului FCSB – UTA 2-0, la scurt timp după ce a fost convocat de Mircea Lucescu la echipa națională
De asemenea, mijlocașul central a fost întrebat și despre ce reprezintă pentru el faptul că a fost căpitan, despre criticile primite recent de la Gigi Becali, dar și despre viitorii adversari din Europa League.
„Da, mi-a fugit glezna la acea fază, nu e ceva grav, e o mică entorsă, voi merge acum acolo, mă așteaptă doctorul echipei naționale și vom vedea rezultatul. Îmi doresc foarte mult să fiu ok și să rămân acolo, dar depinde de ce decide domnul selecționer, eu acum mă simt bine și cred că voi putea rămâne. Primul lucru la care m-am gândit a fost naționala, nu am avut accidentări în cinci ani de zile și mi s-a întâmplat acum. A fost un clinci, gazonul a fost destul de rău, mi-a fugit glezna, așa a fost să fie. Dacă așa a vrut Dumnezeu, înseamnă că așa a trebuit să fie.
Ne bucurăm că am luat punctele, că am intrat în Europa League, acum băieții au timp să se odihnească pentru următoarele meciuri. Știu doar că a ratat Bălu (n.r. Alex Băluță, penalty), se întâmplă, după a și marcat, mă bucur pentru el. Este dificil, dar cred că aici se face diferența, asta am vorbit și noi în vestiar, să avem aceeași atitudine, să pregătim meciul mental ca pe cele din Europa. Este greu, dar trebuie să ne obișnuim.
„Domnul patron poate să te critice azi, mâine să te laude, așa este la FCSB”
Da, domnul patron poate să te critice azi, mâine să te laude, așa este la FCSB, sunt sigur că ne vrea binele, vrea binele echipei. Încerc să nu urmăresc știrile, dar este destul de greu, dânsul este destul de mediatizat. Mi-am învățat lecția atunci, eu sunt un băiat modest, dar nu îmi este frică de nimic.
(n.r. despre tragerea la sorți din Europa League) Eram la televizor, ne scriam toți pe grup, ne doream toți să picăm cu echipe cât mai puternice. Ne ducem să facem puncte, să facem o figură frumoasă. (n.r. despre faptul că a primit banderola de căpitan în acest meci cu UTA) A fost o onoare, lucrurile se întâmplă foarte repede, calificarea în Europa League, banderola, convocarea la națională, titlul, încerc să rămân la fel și să muncesc din ce în ce mai mult”, a spus Mihai Lixandru la finalul meciului FCSB – UTA 2-0.