Mehmet Topal de-abia aştepta întreruperea campionatului pentru meciurile naţionalelor din Liga Naţiunilor. Pe lângă pregătirea fizică a echipei, antrenorul turc de pe banca Petrolului miza şi pe un amical contra unui adversar puternic din Europa, în perioada 6-8 septembrie.
„Lupii” se pregăteau să dispute un test contra lui PAOK Salonic, echipă antrenată de Răzvan Lucescu, sau împotriva lui Fenerbahce, pregătită de Jose Mourinho, dar ploieştenii au primit o mare lovitură. Niciuna dintre cele două formaţii nu va putea onora invitaţia Petrolului, din cauza modificărilor de ultim moment din programul grecilor şi al turcilor.
Amicalul de gală, reprogramat în octombrie
Surse de încredere au precizat pentru Sportpesurse.ro că amicalul de gală al prahovenilor va fi reprogramat pentru mijlocul lunii octombrie, când, de asemenea, Superliga va fi întreruptă pentru meciurile României din Liga Naţiunilor. Tricolorii joacă pe 12 octombrie împotriva Ciprului, iar trei zile mai târziu întâlnesc Lituania.
Pentru acea perioadă, Petrolul caută un adversar la fel de importat precum ar fi fost PAOK Salonic sau Fenerbahce. „Lupii” oferă prioritate unei echipe care să aibă legătură cu istoria formației de pe „Ilie Oană”.

Mehmet Topal anunţă noi transferuri
Mehmet Topal a punctat că Petrolul va mai aduce jucători în perioada următoare.
„Perioada de transferări este, în continuare deschisă, vom cauta să facem câteva completări, ca să ne întărim lotul, iar din momentul în care jucătorii care ne lipsesc acum ni se vor alătura sunt convins că vom deveni o echipă cu adevărat importantă pentru campionat!
Repet, primele patru săptămâni au fost destul de dificile, dar am progresat conform obiectivelor noastre„, a afirmat Topal pentru site-ul LPF, care i-a lăudat pe fanii Petrolului:
„Petrolul are suporteri speciali, dedicați fotbalului. Ei vin să ne susțină în orice condiții, indiferent dacă jucăm acasă sau în deplasare, iar atmosfera creată de ei a fost cu adevărat grozavă.
Vom avea nevoie de ei din ce în ce mai mult, la fiecare meci, și sper să fie mereu alături de noi”.