EXCLUSIV Cristian Jura, şeful Tribunalului Român de Arbitraj, a dezvăluit care este singura cale de atac a americanilor şi ce şanse au în cazul Ana Maria Bărbosu

Jocurile Olimpice 2024 s-au încheiat, duminică seară, dar emoțiile continuă pentru sportul românesc. Ana Maria Bărbosu a recuperat, datorită celor de la TAS, medalia de bronz de care fusese deposedată la 1 minut de la finalul exercițiului de la sol.

Americanii nu renunţă la lupta din instanţe şi merg mai departe. Au contestat că lui Jordan Chiles i-a fost retrasă distincţia şi susţin că au găsit noi dovezi.

Proba video cu 47 de secunde

Federația de Gimnastică din Statele Unite ale Americii a transmis o scrisoare și o probă video către TAS. Oficialii americani susțin că au dovada conform căreia antrenoarea Cecile Landi a depus contestația buclucașă la 47 de secunde distanță de la afișarea scorului. Ar respecta astfel termenul de sub un minut, conform gsp.ro.

Federaţia Americană de Gimnastică nu renunţă atât de uşor şi contestă decizia TAS. Iau în calcul să apeleze la Curtea Supremă Federală a Elveției și la Curtea Europeană a Drepturilor Omului pentru a ataca decizia.

Jura, despre singura cale de atac a americanilor

Cristian Jura, şeful Tribunalului Român de Arbitraj, a dezvăluit care este singura cale de atac a americanilor.

„Jocurile Olimpice s-au terminat, astfel că Tribunalul ad-hoc creat în interiorul TAS şi-a încheiat şi el activitatea. A început să funcţioneze în prima zi a Jocurilor Olimpice, şi-a terminat misiunea în ultima zi a competiției.

Astfel, singurul lucru pe care pot să-l facă americanii, în temeiul regulamentului Tribunalului ad-hoc, este să meargă la Tribunalul Federal Elveţian. Au un termen de 30 de zile, ce începe să curgă de la publicarea motivării deciziei prin care medalia de bronz i-a revenit sportivei din România.

Dar Tribunalul Federal Elveţian nu mai judecă fondul problemei, va judeca anumite chestiuni legate de procedură. De exemplu, li s-a cerut punctul de vedere tuturor părţilor implicate? Li s-a cerut. A avut jurisdicţie Tribunalul ad-hoc? A avut, evident”, a spus Cristian Jura pentru Sportpesurse.ro.

Americanii, şanse de sub 1 la sută

Şeful Tribunalului Român de Arbitraj a evidenţiat o statistică ce le „taie” aripile americanilor.

„La Tribunalul Federal Elveţian, rata de reuşită a acestor recursuri este de sub 1 la sută. Cred că acest caz al Anei Maria Bărbosu se mai poate prelungi cu 7-8 luni”, a mai afirmat Cristian Jura.

România, nouă medalii la Jocurile Olimpice 2024

România a obținut 9 medalii, dintre care 3 de aur, 4 de argint și două de bronz. Ţara noastră a terminat pe locul 23, în clasamentul pe medalii.

Pe prima poziție a încheiat SUA, cu 40 de medalii de aur, la egalitate cu China, dar cu mai multe medalii de argint decât chinezii, 44 față de 27. Pe locul 3 s-a clasat Japonia, cu 20 de medalii de aur.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare