Dragoș Grigore (37 de ani) s-a despărțit pe parcursul acestei veri de Rapid. Experimentatul apărător central a semnat cu Gloria Buzău, după trei ani petrecuți în Giulești.
Cele două echipe dau piept în runda cu numărul cinci a ediției 2024/2025 a SuperLigii, pe terenul nou-promovatei. Meciul se va disputa sâmbătă, 10 august, de la 22:00. Fundașul a oferit o declarație cu privire la perioada petrecută în lotul echipei care evoluează în alb și vișiniu, lansând atacuri la adresa conducerii.
Dragoș Grigore nu-i iartă pe cei de la Rapid: „I s-a impus staff-ului să nu mai joc”
Dragoș Grigore a bifat doar patru prezențe în tricoul Rapidului în sezonul precedent, trei în campionat și una în Cupa României. Potrivit spuselor sale, oficialii giuleștenilor i-au impus lui Cristiano Bergodi, antrenorul din stagiunea trecută, să nu-l mai utilizeze.
Situația în Giulești nu este roz în prezent, întrucât forma sportivă a Rapidului este una slabă. Bucureștenii ocupă locul 13 în ierarhia competiției interne, cu doar trei puncte adunate în primele patru runde de campionat. Acum, declarația lui Grigore indică o abordare ciudată din partea lui Dan Șucu, care pare să pună în practică modelul implementat de Gigi Becali la FCSB.
„A fost o perioadă cu rele și cu bune. N-am apucat să joc foarte mult în ultimul an, dar în primii doi n-a fost nicio problemă. În ultimul sezon n-am jucat pentru că așa a fost directiva. I s-a impus staff-ului să nu mai joc și n-am avut ce să fac. A trebuit să mă pregătesc și să-mi văd de treaba mea.
N-am fost niciodată adeptul jucătorilor care se răzvrătesc și caută tot timpul scandal și încearcă să strice grupul. Am stat, m-am pregătit și mi-am așteptat rândul.
N-are niciun rost să intrăm în amănunte. Și dacă aș da nume, sunt sigur că oamenii nu vor recunoaște niciodată. Așa au considerat că trebuie să se comporte. Roata e rotundă și Dumnezeu nu doarme niciodată. Nu le port pică, dar spun ce am simțit și ce am trăit pentru că n-am fost tratat corect”, a transmis Dragoș Grigore, conform iamsport.ro.
Dumitru Dragomir i-a transmis un mesaj clar lui Dan Șucu
Dumitru Dragomir a observat mediocritatea în care se zbate Rapid în acest debut de sezon și a găsit soluția pentru rezolvarea problemelor. În opinia fostului șef al LPF, Dan Șucu, afaceristul de la „cârma” echipei, trebuie să poarte un dialog serios cu Neil Lennon, antrenorul principal. Mitică Dragomir este de părere că acționarul majoritar din Giulești este nevoit să-i ceară explicații nord-irlandezului, ale cărui decizii sunt uneori inexplicabile.
„Îl huiduie pe Șucu, păi dacă nu venea Șucu, Rapid era cum a fost Dinamo. Lennon nu era acolo, cui i-au cerut demisia? Două lucruri trebuie să facă Șucu, să îl apropie pe Bocciu și pe Corsicanu. Să îi cheme și să le spună: «Luați atâta, sunteți în cadrul clubului, de mine nu vă legați niciodată».
Al doilea lucru pe care trebuie să îl facă este să îl cheme pe Lennon și să-l întrebe: «Băi, ce e haosul ăsta?». De ce îl ține pe bancă pe Rrahmani, când câștigi puncte? Cel mai bun jucător de la Rapid la această oră este Cristi Ignat.
Nu se poate așa ceva, nu se poate! I-a înnebunit, aduci 9 jucători și îi bagi pe posturi diferite când aveai o structură de echipă. Fundașul central cu care joacă este la trei clase în urma lui Săpunaru și cu două clase în urma lui Paul Iacob”, a spus Dragomir, pentru Fanatik.