Mircea Lucescu a redevenit selecționerul României după o pauză de 38 de ani. „Il Luce” a fost de acord să semneze un contract pe doi ani cu Federaţia Română de Fotbal.
Obiectivul impus antrenorului de 79 de ani este să califice naţionala la Cupa Mondială din 2026.
Anghel Iordănescu, mesaj pentru Mircea Lucescu
Unul dintre cei mai mari tehniciani din istoria fotbalului românesc, cu mandate pe banca unor echipe de club precum Inter Milano, Galatasaray, Bekiştaş, Șahtior Donețk sau Dinamo Kiev a preluat naţionala României de la Edi Iordănescu.
Cel din urmă ne-a calificat la EURO 2024 de pe primul loc în grupa preliminară, iar la turneul final a reuşit să conducă echipa spre „optimi”, fază a competiției în care am fost eliminaţi de Olanda, 0-3.
Chiar dacă antrenorul de 46 de ani a refuzat să continue pe banca tricolorilor, tatăl său, Anghel Iordănescu, se bucură că naţionala a fost preluată de Mircea Lucescu.
„Echipa naţională este a noastră, a tuturor. Mă bucur enorm că echipa naţională are din nou un antrenor valoros, care este obişnuit cu performanţa.
Am încredere că va continua cu tricolorii, cu Generaţia de Suflet, să obţină rezultate importante şi să ne califice la Campionatul Mondial din 2026″, a declarat Anghel Iordănescu pentru Sportpesurse.ro.
Lucescu crede că Edi Iordănescu va reveni la naţională
La instalarea în funcţia de selecţioner al României, Mircea Lucescu şi-a exprimat recunoştinţa pentru ce a făcut Edi Iordănescu la echipa naţională.
Il Luce a dezvăluit că fiul lui Anghel Iordănescu se va întoarce într-o zi pe banca primei reprezentative, asta deoarece a demonstrat că are abilitatea de a forma un grup.
”Să vă mai spun ceva. Să știți că Edi o să se întoarcă la echipa națională. E tânăr și a făcut un grup extraordinar. Nu e ușor să creezi un grup de jucători competitiv, foarte omogen și foarte apropiat.
Asta e baza, după care vin alte lucruri care țin de altceva. De fapt, o să îl invit eu la prima întâlnire pe care o să o am cu el”, a declarat Mircea Lucescu.
Şi Edi Iordănescu a avut un mesaj, după plecare
Iordănescu jr. a decis să lămurească lucrurile, după ce s-a scris că renunță la naționala României pentru a prelua o echipă de club.
„Ca să nu existe nicio speculație inutilă, voi fi la fel de realist și transparent cum mă știți:
Am primit multe oferte în toată această perioadă de timp, pe toată durata mandatului meu de selecționer al României, dar, așa cum v-am spus mereu: nu am negociat nici măcar o secundă cu cineva!
Am avut o relație perfectă cu echipa FRF, am fost sprijinit, ascultat, înțeles și m-am bucurat de colaboratori excepționali din toate zonele de activitate.
Îi mulțumesc președintelui Răzvan Burleanu pentru că am avut șansa unei colaborări totale cu un partener extraordinar, care prin înțelepciune și dialog a susținut munca mea. Aportul său și al echipei FRF în obținerea performanțelor a fost unul fundamental.
Nu am venit la echipa națională pentru bani. Nu plec de la echipa națională pentru bani.
Am ales drumul foarte greu în momentul poate cel mai greu. Iar acum trebuie să aleg drumul firesc după ce am încheiat împreună un parcurs fericit.
Voi reveni cu detalii despre parcursul meu la momentul potrivit”, a declarat Edi Iordănescu, după despărțirea de Echipa Națională, pe contul personal de Facebook.