Meciul FC Botoșani – FCSB a fost amânat! Comunicatul Ligii Profesioniste de Fotbal din România

Liga Profesionistă de Fotbal din România a informat în cursul zilei de marți că meciul dintre FC Botoșani și FCSB, programat inițial să se dispute sâmbătă, 3 august, cu începere de la ora 22:00, în etapa a patra din Superliga, a fost amânat.

Decizia vine ca urmare a unei solicitări făcute în acest sens recent de către clubul patronat de Gigi Becali, în perspectiva unei eventuale calificări în turul trei preliminar din UEFA Champions League.

Meciul FC Botoșani – FCSB din etapa a patra a Superligii a fost amânat de LPF la solicitarea campioanei României și cu acordul echipei gazdă

În cazul în care campioana României va trece de Maccabi Tel-Aviv în manșa secundă, ea se va duela în runda următoare cu învingătoarea dintre Sparta Praga și Shamrock Rovers, iar primul meci din această dublă manșă ar urma să se dispute marți, 6 august, în deplasare din perspectiva echipei roș-albastre.

LPF a informat că reprezentanții celor de la FC Botoșani au fost de acord cu acest demers, astfel încât partida urmează să se dispute în cele din urmă la o altă dată, care va fi comunicată ulterior.

„Partida dintre FC Botoșani și FCSB, programată sâmbătă, 3 august, cu începere de la ora 22.00 și contând pentru etapa a 4-a a Campionatului Național SuperLiga României a fost amânată pentru o dată care va fi comunicată ulterior.

Reprogramarea acestui joc s-a făcut la solicitarea clubului FCSB și are acordul clubului organizator, FC Botoșani”, a transmis Liga Profesionistă de Fotbal din România prin intermediul site-ului oficial.

Dumitru Dragomir nu le dă prea multe șanse de calificare roș-albaștrilor

Meciul retur dintre Maccabi Tel-Aviv și FCSB se joacă miercuri seară, cu începere de la ora 21:00, pe teren neutru, la Budapesta, din cauza războiului care încă se desfășoară în Fâșia Gaza între Israel și gruparea teroristă Hamas.

Acest duel pornește de la scorul de 1-1, înregistrat în turul de săptămâna trecută de pe stadionul Steaua din Capitală, dar cei de la FCSB nu sunt creditați cu prea multe șanse de calificare de către Dumitru Dragomir.

„S-au expus prea mult. Părerea mea este că nu ne calificăm mai departe. Au venit la București fără mulți titulari și cu antrenor nou. Am văzut un fundaș central foarte bun, Shlomo. E bun de tot.

Nu poți să dai numai mingi lungi din spate. Trebuie să țină liniile strânse. Popa de multe ori făcea pressing și ceilalți se uitau la el. Eu de meserie sunt antrenor, am crescut fotbaliști și știu ce vorbesc.

Dacă nu-l liniștește un antrenor pe băiatul ăsta (n.r. – Darius Olaru), strică tot mecanismul echipei Steaua (n.r. – FCSB). E unul dintre cei mai buni fotbaliști din țară, el bate cornere, el bate lovituri, el bate tot, 30-40% greșit. Lasă-l pe Ștefănescu, care lovește mingea excepțional, să bată de pe partea dreaptă.

El (n.r. – Darius Olaru) face totul la echipă și nu-i iese nimic. Se poate și accidenta din dorința de a face atât de mult. Cine spune că a jucat bine ieri (n.r. – marți)… Mă iau cu el la bătaie. E fotbalist bun, iese în evidență datorită faptului că aleargă bine, dar nu e eficient. Ce, că bate 11 metri?”, a spus recent fostul președinte al LPF pentru fanatik.ro.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare