Gigi Becali l-a găsit pe Vlad Chiricheș principalul vinovat pentru înfrângerea suferită în meciul FCSB – Oțelul Galați 0-2, disputat în Ghencea în etapa a treia din Superliga.
Experimentatul fundaș central a greșit decisiv la primul gol marcat de gălățeni, prin Juri Cisotti, în minutul 44, atunci când a fost lovit practic de o minge undeva la 35 de metri de propria poartă, iar balonul a ajuns direct la fotbalistul lui Dorinel Munteanu.
Gigi Becali, fără milă față de Vlad Chiricheș după FCSB – Oțelul Galați 0-2: „Nu pot să tac”
De asemenea, patronul campioanei României l-a criticat din nou și pe Marius Ștefănescu, dar l-a mustrat și pe tânărul Alexandru Musi, cel pe care recent l-a lăudat în spațiul public, spunând că are capacitatea de a-l înlocui fără probleme pe Florinel Coman.
„Nu e nicio îngrijorare, acolo (n.r. La meciul retur cu Maccabi Tel-Aviv) o să avem fundași centrali. Greșești o dată, de două ori, de cinci ori, pase la adversar. O fi el Chiricheș, a făcut, am înțeles, îi mulțumim, dar să dai pase așa la adversar în centrul terenului, nu se poate așa. Dacă era după ei, jucau numai cu Chiricheș.
Le-am spus că e jucător valoros, dar e prea lejer și dă pase la adversar, te nenorocește, nu are nicio treabă. Ei așa ar fi vrut, ca să construim de pe fund. Și le-am zis că eu vreau fundași centrali puternici, care să câștige dueluri.
Marius Ștefănescu și Alexandru Musi, luați de asemenea în vizor
Îmi pare rău că nu l-am băgat pe Baeten ca să îl văd, nu îl cunosc, am fost fraier, că nu e pregătit. Trebuia să îl bag în locul lui Ștefănescu. Ce să fac, să îl văd pe Ștefănescu cum se uită? Omul dă milioane de euro și când vezi lucrurile astea normal că nu îți convine. Când dai un milion trei sute pe un jucător și vezi că stă, nu face nimic.
Sau dau milioane și te oblig să pierzi meciul, că sunt președintele Federației, te oblig să joci cu Musi. Eu vreau să joc cu cine vreau eu. Musi se încurcă singur. Nu e vinovat Musi, e vinovat Chiricheș și cu asta basta. E vinovat numai Chiricheș. Au mai fost vreo 3 pe care le-a dat la adversar și tot timpul îl ceartă pe coechipier că nu e acolo unde dă el pasa. Într-un fel îl respect, că am făcut lucruri mari cu el, dar nu se poate așa, nu pot să tac”, a spus Gigi Becali la Digi Sport după FCSB – Oțelul Galați 0-2.