OFICIAL | Liviu Ciobotariu a semnat cu echipa din SuperLiga! Antrenorul a fost prezentat de noul club

Liviu Ciobotariu (43 de ani) este noul tehnician principal al celor de la FC Botoșani, după ce moldovenii s-au despărțit de Bogdan Andone (49 de ani).

Prezentarea oficială a avut loc, iar clubul a emis un comunicat cu privire la înțelegerea cu „Ciobi”, antrenor cu multă experiență la nivelul primei ligi din România.

Liviu Ciobotariu este noul antrenor al celor de la FC Botoșani

Se știa destul de bine că Bogdan Andone va pleca de pe banca tehnică a moldovenilor. Botoșaniul a început foarte slab ediția 2024/2025 a SuperLigii, pierzând ambele meciuri disputate.

Clubul patronat de Valeriu Iftime a cedat în prima rundă pe teren propriu, împotriva Oțelului, scor 2-3. Bogdan Andone a fost eliminat în acea partidă. L-a jignit teribil pe arbitru, întrucât acesta nu le-a acordat jucătorilor săi o lovitură liberă în preajma careului gălățenilor. Tehnicianul s-a „bucurat” de primirea unei suspendări de patru etape. De asemenea, este nevoit să achite și o amendă în valoare de 6.000 de lei. Ulterior, Botoșani a pierdut și cu Poli Iași, scor 0-1.

Patronului i-a ajuns, luând decizia de a renunța la serviciile lui Bogdan Andone. După cum am precizat anterior, Liviu Ciobotariu a fost prezentat deja drept noul principal al roș-alb-albaștrilor.

„Liviu Ciobotariu se întoarce la FC Botoșani, formație pe care a mai pregătit-o în sezonul 2018-2019. Atunci, în cele 25 de meciuri cu Ciobi pe bancă, „roș-alb-albaștrii” au obținut 14 victorii, au terminat nedecis în patru confruntări și au cedat în șapte jocuri”, a transmis gruparea din SuperLiga

Cum a reacționat Bogdan Andone, după ce a plecat de la FC Botoșani

În urma deciziei conducerii, Bogdan Andone a găsit de cuviință, așa cum era normal, să transmită câteva cuvinte în legătură cu experiența sa de pe banca Botoșaniului. În mod surprinzător, acesta nu a părut foarte deranjat de situație, mulțumindu-le persoanelor din cadrul clubului.

„După discuțiile din ultimele zile cu patronul echipei am decis de comun acord să întrerupem colaborarea! Mulțumesc domnului Valeriu Iftime, președintelui Adi Ignat, prietenului meu Mihai Roman, tuturor oamenilor care lucrează la club, staff medical, staff auxiliar, magazioner.

Mulțumesc staff-ului tehnic, cu care am colaborat foarte bine! Mulțumesc suporterilor, oamenilor din toată zona Botoșaniului care au fost alături de echipă și au susținut echipa în momente extrem de grele.

Mulțumesc jucătorilor pentru modul în care s-au antrenat și au jucat în toată perioada în care am lucrat împreună și pentru credința lor în realizarea obiectivului din sezonul trecut. Împreună am realizat imposibilul, un miracol, anume rămânerea în Liga 1!

Mult succes FC Botoșani!”, a comunicat Bogdan Andone.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare