Mircea Rednic a ajuns să se certe cu toată lumea după ce echipa lui a pierdut clar în deplasarea de la Craiova. Şi-a certat elevii, la vestiar, iar la conferinţa de presă a avut ceva de împărţit şi cu Mihai Rotaru, patronul oltenilor.
„Puriul” a fost ironic cu gruparea din Bănie, despre care a susţinut că ar fi trebuit să obţină rezultate mai bune, raportat la nivelul investiţiilor.
A spus că „Universitatea Craiova” e la Mititelu
Antrenorul de 62 de ani a purtat un război personal cu Mihai Rotaru, după ce finanțatorul Craiovei l-a numit „Strâmbulică” pe tehnicianul celor de la UTA.
”La ce investiții s-au făcut și face Rotaru… nu-i zic ‘domnul Rotaru’, că și el mi-a zis „Strâmbulică’, așa că-i zic ‘Rotaru’, se putea mai mult. Zic eu. Acum, să vedem, ce va fi anul acesta.
Haideți, că eu știu că vă plac cancanurile. Eu am antrenat o echipă și ați văzut că deja, ușor-ușor, o să i se dea dreptate lui Adrian. Nu vreau să intru în polemică, dar asta cred eu și-mi mențin punctul de vedere, da?
Craiova adevărată este Craiova lui Adrian. Puteți să spuneți ce vreți”, a spus Rednic.
Rednic şi-a certat elevii
Tehnicianul a admis că UTA a pierdut cu CSU Craiova din cauza greșelilor comise de jucătorii arădeni.
”Sunt goluri luate pe greșelile noastre, primul din fază fixă, deci până atunci nici nu au ajuns la poartă. Noi am avut câteva contraatacuri periculoase, dar apoi să iei gol din fază fixă… aici e vorba de responsabilitate, și nu e prima oară când se întâmplă asta.
De ce trebuie să reacționăm numai după ce luăm gol? Și după golul doi am ieșit la joc, am avut situații, la 3-1 iar am reușit să înscriem, dar după facem o greșeală impardonabilă, nu știu dacă a fost sau nu fault, pentru că în repriza a doua pentru ei se dădea cu mare ușurință.
O să fie greu. Aveau o zi și jumătate liberă, dar acum nu mai, doar o zi. Cu mine nu te joci! Știu ce sacrificii s-au făcut și cât m-am implicat ca ei să fie fericiți. Nu e vorba de evaluare, că au calitate, au fost momente bune de joc, dar trebuie să înțeleagă că e alt nivel, nu mai e UTA care își propune să nu retrogradeze.
Nu înseamnă că nu am răbdare. Diferența a fost făcută de jucătorii intrați de pe bancă. Noi deja avem vreo trei jucători care au semnat și pe care nu am reușit să-i legitimăm. Noi când aducem un jucător extracomunitar… avem doi jucători pe care ne-am fi bazat, fundaș stânga și atacant, care au semnat cu noi și pe care nu i-am putut folosi.
Ne mișcăm greu, trebuie mai mult. Alții cum pot să aducă jucători africani așa repede, iar noi nu? E greu. Ei au semnat înainte să înceapă campionatul. Am nevoie de concurență, au ieșit jucătorii și nu a mai fost același lucru”, a mai spus Mircea Rednic.