Marți, 16 iulie, Kylian Mbappe (25 de ani) a fost prezentat oficial la Real Madrid, în cadrul unui eveniment cu totul special organizat pe Santiago Bernabeu.
Mbappe a plecat de la PSG după 6 ani. Starul francez a ajuns în 2018 la campioana Franței, care a plătit 180 de milioane de euro pentru transferul acestuia de la AS Monaco.
Kylian Mbappe, noul număr 9 de la Real Madrid
În fața a 85.000 de fani, Kylian Mbappe a pășit pentru prima dată pe stadionul Santiago Bernabeu în calitate de jucător al Realului. Înainte de asta, starul francez a susținut testele medicale, apoi a făcut tradiționala fotografie alături de președintele Florentino Perez.
Mbappe și-a prezentat tricoul cu numărul 9 pe care îl va purta la Real Madrid, același pe care l-a ales și Cristiano Ronaldo în anul 2009.
Mbappe ar fi semnat din februarie cu Real Madrid
Este deja foarte bine cunoscut faptul că Real Madrid este echipa de suflet a lui Kylian Mbappe, cel care l-a refuzat însă acum doi ani pe Florentino Perez și a semnat prelungirea cu PSG. De această dată însă starul francez a decis să plece din capitala Hexagonului și să își urmeze visul, chiar dacă oficialii de pe Parc des Princes au pus presiune pe el.
Aflat în ultimele 6 luni de contract cu PSG, Mbappe s-a înțeles cu Real Madrid și ar fi semnat o înțelegere încă de la finalul lunii februarie, anunță spaniolii. În toată această perioadă, șeicii au venit cu oferte peste oferte pentru fotbalist, însă acesta a fost imposibil de întors din drum.