Ianis Hagi, spectator de lux la meciul Farul – Unirea Slobozia 0-1! Fiul „Regelui” a mers în zona vestiarelor

Vineri, Farul Constanța a cedat cu scorul de 0-1 în fața celor de la Unirea Slobozia, în prima etapă din Superliga.

Ianis Hagi a fost la meciul Farul – Slobozia

Aflat în vacanță în această perioadă, Ianis Hagi nu poate sta departe de fotbal. Decarul naționalei României de la EURO 2024 a mers să vadă meciul dintre Farul și Unirea Slobozia, însă, din păcate pentru el, nu a reușit să le poarte noroc elevilor lui Gică Hagi.

La finalul meciului, Gică Hagi a fost întrebat despre prezența fiului său la stadion și a dezvăluit că fotbalistul lui Rangers a mers în zona vestiarelor, cel mai probabil pentru a-i încuraja pe jucătorii Farului.

Peste doar două zile, Ianis Hagi va avea nunta alături de Elena Tănase, un eveniment la care vor fi prezenți peste 500 de invitați.

Ianis Hagi nu mai face nunta la Constanța

Inițial, Ianis Hagi își dorea ca marele eveniment din viața sa să aibă loc acasă, la Constanța. În cele din urmă însă, internaționalul român și viitoarea sa soție s-au răzgândit și au ales să facă nunta lângă București, fie la Palatul Snagov, fie la Palatul Mogoaşoaia, anunță OrangeSport.

Evenimentul este programat pe data de 14 iulie, fix în ziua în care va avea loc finala Campionatului European din Germania. Conform sursei menționate anterior, nunta lui Ianis Hagi va costa aproximativ 100.000 de euro.

Ei au făcut un pas înainte în viaţă, să fie responsabili şi să împartă lucrurile cum trebuie. Copiii comandă acum. Ne dorim nepoţi, depinde de ei, noi suntem lângă ei şi trebuie să-i sprijinim.

(n.r. dacă nunta va fi după EURO) Da, avem timp. În vară va fi nunta. Şi-a luat o responsabilitate mare, fiecare trebuie să lase de la el, să fie uniţi şi Dumnezeu să împartă binecuvântarea”, spunea Gică Hagi, după cununia civilă.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare