Finala EURO 2024 dintre Spania și Anglia se dispută duminică, 14 iulie, pe stadionul din Berlin. Odată cu aflarea finalistelor, UEFA a desemnat arbitrul care va conduce duelul dintre cele două naționale pentru cucerire titlului.
Arbitrul delegat la finala EURO 2024 este Francois Letexier
În cursul zilei de joi, UEFA a anunțat pe site-ul oficial că partida de la Berlin va fi condusă de la centru de către Francois Letexier.
Arbitrul din Hexagon în vârstă de 35 de ani va forma echipă cu tușierii Cyril Mugnier și Mehdi Rahmouni, în timp ce polonezul Szymon Marciniak va fi rezervă.
În sezonul trecut, Letexier a fost cel de-al patrulea arbitru la finala Champions League dintre Real Madrid și Borussia Dortmund. De asemenea, a fost central la Super Cupa UEFA din 2023, disputată de Manchester City și Sevilla.
Francois Letexier a mai condus de la centru alte trei dueluri de la Campionatul European din Germania. Prima dată în faza grupelor, la Croația – Albania, respectiv Danemarca – Serbia, apoi în optimi, la Spania – Georgia.
Ronald Koeman a contestat arbitrajul din semifinala Anglia – Olanda
În ultimele zile, s-a vorbit mult despre faptul că UEFA l-a delegat la centru pe Felix Zwayer, arbitru suspendat pentru luare de mită în 2005. Iar totul nu se termina aici!
Discuțiile despre Zwayer nu se vor opri prea curând, deoarece olandezii sunt scandalizați de mai multe decizii luate de central. Unul dintre cei nemulțumiți de arbitrajul de miercuri seară este selecționerul Olandei, Ronald Koeman.
„E o decizie… Ce ar trebui să faci ca fundaș? Ăsta nu e penalty. Denzel vrea să blocheze mingea, Kane șutează și se lovește cu el. Fotbalul este ruinat de astfel de decizii, din cauza VAR-ului.
Am și eu această senzație (n.r. că fotbaliștii Olandei au fost nervoși din cauza arbitrajului). Cred că a fluierat pentru lucruri foarte prostești. Când jucătorii englezi cad în așa fel în țara lor, nu primesc fault, dar astăzi au primit.
Au fost multe momente în care nu a fost nimic neregulamentar. Dar nu de asta am pierdut. Am pierdut pentru că au înscris un gol magnific de 2-1. Dar, uneori, m-am gândit că arbitrul a fluierat prea ușor faulturi care nu au existat.” a declarat Ronald Koeman, la finalul partidei, pentru presa olandeză.