Ucraina a învins Slovacia cu scorul de 2-1 la Dusseldorf în etapa a doua a Grupei E de la EURO 2024, grupă din care mai fac parte, după cum se știe deja foarte bine, România și Belgia.
Slovacii au deschis scorul în minutul 17 prin Ivan Schranz și au intrat cu acest avantaj de un gol la pauză. În partea secundă însă, ucrainenii au găsit puterea de a întoarce soarta partidei.
Ucraina a învins Slovacia în grupa României de la EURO 2024 și a complicat foarte mult calculele calificării în optimile de finală
Mai întâi, în minutul 54, Mykola Shaparenko a egalat după un assit furnizat de Oleksandr Zinchenko, iar ulterior, în minutul 80, din pasa aceluiași Shaparenko, Roman Yaremchuk a stabilit scorul final.
Astfel, naționala pregătită de Sergiy Rebrov a egalat la numărul de puncte, 3, România și Slovacia în clasamentul acestei grupe, dar „tricolorii” lui Edi Iordănescu rămân momentan pe primul loc prin prisma golaverajului superior obținut după victoria cu 3-0 din prima rundă contra Ucrainei.
Așadar, în acest moment, singura națională fără vreun punct acumulat în această grupă este chiar marea favorită Belgia, echipă care însă are un meci mai puțin disputat, cel cu România, programat să se dispute sâmbătă, 22 iunie, de la ora 22:00, la Koln.
Se poate ajunge în scenariul în care cele patru naționale să termine grupa la egalitate de puncte, fiecare cu câte patru
În cazul în care „dracii roșii” ar reuși să învingă România în această partidă, s-ar ajunge la situația în care cele patru echipe din această Grupă E să se afle la egalitate de puncte după primele două runde, urmând a fi departajare între ele pe baza criteriului reprezentat de rezultatele din jocurile directe. În mod evident, echipele care nu au apucat încă să joace între ele vor fi departajate provizoriu în baza criteriului reprezentat de golaveraj.
Bineînțeles, acest scenariu deja foarte complicat ar putea merge mai departe și după încheierea partidelor din ultima etapă. Astfel, nu ar fi deloc exclus ca jocurile România – Slovacia și Belgia – Ucraina să se termien la egalitate, caz în care cele patru naționale ar încheia grupa cu câte patru puncte fiecare.
De reamintit în acest context că la acest EURO 2024 se califică în optimile de finală în mod direct naționalele clasate pe primele două locuri în cele șase grupe, plus cele mai bune patru echipe clasate pe pozițiile trei în grupele lor.
Naționala lui Edi Iordănescu are două șanse mari în ultimele două meciuri pentru a evita intrarea în acest scenariu foarte complicat
În principiu, cu patru puncte obținute la finalul grupei, România ar avea șanse destul de mari la accederea în faza următoare a competiției din Germania, în primul rând prin prisma celor trei goluri marcate în meciul cu Ucraina, naționala cu care, în mod evident, are deja avantajul meciului direct, care ar urma să conteze decisiv în cazul în care se va ajunge până la urmă în scenariul prezentat mai sus.
Bineînțeles, România are șansa să evite ca grupa să se complice mai mult decât în prezent prin măcar un punct obținut în meciul cu Belgia de sâmbătă. De asemenea, chiar și în cazul în care pierd la Koln, „tricolorii” lui Edi Iordănescu ar mai avea șansa unei victorii în ultima rundă cu Slovacia pentru evitarea acestui scenariu foarte complicat.
Cum se vor împerechea echipele calificate din această Grupă E în optimile de finală de la EURO 2024
Trebuie menționat faptul că naționala care va câștiga această Grupă E ar urma să se poată duela, conform informațiilor furnizate în acest sens de site-ul oficial al UEFA, în optimile de finală, pe 2 iulie de la 19:00, cu oricare dintre naționalele care vor reuși să treacă de faza grupelor de pe locul 3 din Grupele A, B, C și D.
De asemenea, ocupanta locului 2 la finalul grupei României urmează să dea piept în optimi cu locul 2 din Grupa D, din care fac parte Franța, Olanda, Polonia și Austria. Acest meci se va juca pe data de 1 iulie, de la ora 19:00.
Nu în ultimul rând, echipa din Grupa E care va obține calificarea în faza următoare de pe locul 3, dacă se va întâmpla acest lucru, ar urma să se dueleze acolo cu primul loc din Grupa B, adică Spania, sau locul 1 din Grupa C, cel mai probabil Anglia.