Handbalul românesc a primit o veste extraordinară în cursul zilei de vineri din partea EHF și a aflat că urmează să fie reprezentat în grupele ediției viitoare de Champions League de nu mai puțin de patru echipe, la masculin și feminin combinat.
Este vorba în primul rând despre Dinamo, campioana României la handbal masculin, echipă care, după ce în sezonul trecut a ajuns până în Final-Four-ul din EHF European League, a primit acum un wild-card din partea forului continental pentru participarea în stagiunea viitoare din cea mai importantă competiție europeană la nivel de cluburi în handbalul masculin, fapt care nu s-a întâmplat și anul trecut.
Handbalul masculin românesc urmează să fie din nou reprezentat în grupele Champions League! Campioana Dinamo a primit un wild-card din partea EHF
Pe lângă gruparea din „Ștefan cel Mare”, în urma Comitetului Executiv al EHF întrunit în cursul zilei de vineri la Oslo, au mai primit astfel de invitații de participare și echipele HC Zagreb din Croația, Nantes din Franța, Pick Szeged din Ungaria, Eurofarm Pelister din Macedonia de Nord, Industria Kielce din Polonia și Fredericia Handbold Klub din Danemarca.
Pe lângă aceste formații, își asiguraseră deja oricum locul în grupele Champions League, în baza rezultatelor obținute în competițiile interne, și următoarele echipe: Aalborg Håndbold (Danemarca), Barcelona (Spania), Paris Saint-Germain (Franța), SC Magdeburg, Füchse Berlin (ambele din Germania), Veszprém HC (Ungaria), Kolstad Håndball (Norvegia), Orlen Wisla Plock (Polonia) și Sporting CP (Portugalia).
Astfel, în faza grupelor din ediția viitoare de EHF Champions League, campioana României s-ar putea duela inclusiv cu echipa preluată recent de fostul ei antrenor, spaniolul Xavi Pascual, adică Veszprem, din Ungaria. Dinamoviștii s-au mișcat rapid după această despărțire și au numit la scurt timp un alt iberic în funcția de antrenor principal, David Davis.
„Dulăii” nu își mai pot disputa meciurile de pe teren propriu în „Ștefan cel Mare”
Marea problemă pentru „dulăi” este reprezentată de faptul că Sala Dinamo nu a mai fost omologată de EHF pentru meciurile din Champions League, iar ei vor fi astfel nevoiți să se mute în Sala Polivalentă din Capitală.
Doar că și aceasta urmează să intre în scurt timp într-un proces de modernizare, ceea ce înseamnă că la un moment dat va trebui ca Dinamo să părăsească Bucureștiul pentru a-și disputa meciurile considerate pe teren propriu. Cele mai plauzibile variante în acest moment sunt reprezentate de sălile din Pitești și Cluj-Napoca.
Pe de altă parte, în urma ședinței Comitetului Executiv al EHF de la Oslo, s-a stabilit ca altor cinci echipe să nu le fie acordate wild-card-uri, în mod evident, din motive ce țin de numărul de locuri eligibile. Este vorba despre Elverum Håndball (Norvegia), FC Porto (Portugalia), Tatran Presov (Slovacia), Bidasoa Irun (Spania) și Kadetten Schaffhausen (Elveția), formații care astfel urmează să evolueze în EHF European League în sezonul viitor.
Trei echipe din „Liga Florilor” în cea mai importantă competiție europeană la nivel de cluburi
În ceea ce privește Champions League la handbal feminin, România urmează să fie reprezentată în sezonul viitor în primul rând de către campioana CSM București, echipă care în stagiunea trecută s-a oprit în sferturile de finală, învinsă de Metz și care și-a câștigat acest drept în baza clasamentului final din competiția internă.
De asemenea, alte două grupări din țara noastră au primit wild-card-uri din partea EHF. Este vorba despre Rapid, care în sezonul trecut a încheiat Grupa B din această competiție pe locul 7, și CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud, care a ajuns până în Final-Four-ul din European League.
În afară de cele două echipe din România, potrivit golazo.ro, au mai primit wild-card-uri din partea EHF formațiile: HC Podravka Vegeta (Croația), Odense Håndbold (Danemarca), Brest Bretagne Handball (Franța), Györi Audi ETO KC (Ungaria), Storhamar Handball Elite (Norvegia). Pe de altă parte, au fost refuzate de forul european grupările: BV Borussia Dortmund (Germania), DVSC Schaeffler (Ungaria) și Sola HK (Norvegia). Așadar, ele vor evolua în European League în sezonul viitor.
Echipele de handbal feminin care aveau deja asigurat locul în grupele stagiunii viitoare de Champions League sunt: CSM București, Team Esbjerg, Nykøbing Falster Håndboldklub (ambele din Danemarca), Metz (Franța), HB Ludwigsburg (Germania, fosta SG BBM Bietigheim), FTC-Rail Cargo Hungaria (Ungaria), Buducnost BEMAX (Muntenegru), Vipers Kristiansand (Norvegia) și Krim Mercator Ljubljana (Slovenia).