OFICIAL | CFR a dat lovitura! Dan Petrescu l-a adus pe fotbalistul cu 5 titluri de campion în România

Vineri, 21 iunie, CFR a anunțat un nou transfer important.

Adrian Păun a revenit la CFR

Adrian Păun, cel care a câștigat cinci titluri de campion cu CFR, a revenit la formația sa de suflet. Mijlocașul a evoluat în perioada 2013 – 2022 pentru formația din Gruia, iar acum s-a întors la CFR, după despărțirea de israelienii de la Hapoel Beer Sheva.

Are aceeași sclipire în ochi ca acum 10 ani! Adiță e mare acum și s-a întors acasă!„, a scris CFR.

Adrian Păun este unul dintre preferații lui Dan Petrescu. Fotbalistul le-a adus în cont ardelenilor suma de 700.000 de euro, însă, după doar doi ani în fotbalul din Israel, revine în SuperLiga.

Dan Petrescu este recunoscut pentru faptul că obișnuiește să lucreze cu foștii săi jucători, asta deoarece îi cunoaște destul de bine. Un alt fotbalist despre care s-a zvonit că ar putea reveni la CFR este Andrei Burcă, liber de contract după despărțirea de arabii de la Al-Okhdood.

Dan Petrescu, adevărul despre transferurile lui Baeten și Bauza la CFR

Dan Petrescu a făcut lumină în ceea ce privește sosirile lui William Baeten (27 de ani) și Juan Bauza (28 de ani) în Gruia. Ardelenii sunt aproape de a semna cu cei doi fotbaliști de profil ofensiv ai celor de la FCU Craiova, formație retrogradată direct în Liga a 2-a la finalul stagiunii precedente de SuperLiga.

„Bauza nu este jucătorul lui CFR, este jucătorul Craiovei și n-am ce să zic de el. Nu e jucătorul nostru! Nu e nicio înțelegere. El trebuie să vină la pregătire. Patronul Craiovei atât dorește – ori să-i țină, ori să-i dea la CFR împrumut.

N-a fost dorința mea, a fost dorința dânsului, el m-a sunat. Acum rămâne de văzut ce vrea jucătorul sau jucătorii. Dacă nu vor să vină, e clar că nu-mi doresc jucători care nu vor să vină.

Trebuie să vorbesc și eu cu ei. Dacă îmi dau încredere că vor să vină, atunci da, dar Bauza e jucătorul Craiovei. În cazul lui Baeten e la fel. Ei trebuie să meargă la echipa lor.

Patronul lor le va propune cred să meargă la CFR Cluj, după care mă vor suna, duminică sau luni. Vedem ce decizie se ia și ce vor și ei. Eu vreau să știu că acești jucători nu vin aici în vacanță”, a spus Dan Petrescu.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare