În aproximativ două săptămâni, starul Spaniei și al Barcelonei, Lamine Yamal, va împlini vârsta de 17 ani. Chiar dacă extrem este concentrată pe Campionatul European, acesta încearcă să aibe evoluții bune și când vine vorba de școală.
Lamine Yamal își făcea temele în camera de hotel
Lamine Yamal doboară recorduri după recorduri, însă asta nu l-a îndepărtat de viața școlară. Aflat la primul său Euro, extrema dreaptă, de 16 ani și 343 de zile, a vorbit cu jurnaliștilor iberici despre experiența de la Euro 2024.
Tânărul star a oferit detalii neștiute din viața sa extrasportivă. Mai precis, a dezvăluit cum se află și în situația educațională. Acesta nu s-a ascuns în fața presei și a mărturisit că și-a luat tableta în bagajele cu care a plecat din țară, pentru a-și face temele restante în Germania.
„Sper că profesorii se uită le meciurile mele din Germania și mă susțin din fața televizoarelor. Le transmit că voi învăța și voi scrie în perioada în care nu am meciuri sau antrenamente.
Sper să dea dovadă de indulgență și nu mă pice la examenele din această vară!” a declarat Lamine Yamal.
Lamine Yamal comparat direct cu Lionel Messi
EURO 2024 este o competiție în care jucătorii dau tot ce pot, însă, unii reușesc să bată și recorduri. Lamine Yamal, jucătorul Barcelonei care joacă pentru naționla Spaniei, este unul dintre jucătorii care atacă recorduri impresionante. La doar 16 ani și 338 de zile, puștiul de la FC Barcelona a devenit cel mai tânăr fotbalist care joacă vreodată la un Campionat European.
Titularizat de Luis de la Fuente în partida de pe Olympiastadion, Lamine Yamal a primit o mulțime de laude din partea unor oameni cunoscuți din fotbal. Fernando Llorente (39 de ani), campion mondial și european cu Spania, crede că nici măcar Lionel Messi nu ajungea să atingă nivelul lui Yamal când avea vârsta puștiului de la Barcelona.
„Nici măcar un anumit Lionel Messi nu se afla la acest nivel când era de vârsta lui. Yamal reușește niște lucruri unice, chiar nu poate fi comparat cu nimeni.” a spus fostul jucător, la Sky Sports, citat de Foot Mercato.