Amadou Onana, fotbalistul naționalei Belgiei și al lui Everton, a oferit înaintea meciului cu România de la EURO 2024 o reacție care s-a viralizat instant pe rețelele de socializare.
Clipul video respectiv a adunat într-un timp destul de scurt nu mai puțin de 4.7 milioane de vizualizări. Totul a pornit în momentul în care mijlocașul defensiv în vârstă de 22 de ani, născut în Senegal, la Dakar, a fost întrebat ce crede că ar trebui să schimbe în jocul lor el și coechipierii lui în perspectiva duelului de sâmbătă cu naționala pregătită de Edi Iordănescu, programat să se dispute cu începere de la ora 22:00 la Koln.
Belgianul Amadou Onana a fost confundat cu portarul lui Manchester United înainte de meciul cu România de la EURO 2024, iar reacția lui a făcut senzație pe rețelele de socializare
El a transmis că este nevoie de mai multă eficacitate în fața porții adverse, lucru care le-a lipsit belgienilor la primul meci jucat de ei în această Grupă E, contra Slovaciei, pierdut cu scorul de 0-1.
„Trebuie să marcăm un gol. Eficiență”, a spus Amadou Onana.
Imediat după acest răspuns, un alt jurnalist prezent a dorit să îi adreseze fotbalistului de la Everton o întrebare, doar că el l-a confundat pe belgian cu portarul camerunez de la Manchester United, pe care îl cheamă tot Onana, și i s-a adresat cu Andre.
Reacția lui Amadou Onana a făcut instant deliciul utilizatorilor diferitelor platforme de socializare, care l-au taxat pe jurnalistul respectiv prin diferite comentarii ironice la adresa lui. „Andre nici măcar nu e numele meu, prietene. Înțelegi ce spun? Haide…”, a spus fotbalistul belgian de la Everton.
„Tricolorii” lui Edi Iordănescu, foarte încrezători înaintea duelului cu Belgia de la Koln
Prin prisma jocurilor din prima etapă a acestei Grupe E de la turneul final din Germania, Adrian Rus a apreciat că România ar putea obține un rezultat bun și în compania „dracilor roșii”, în cazul în care jocul defensiv ar urma să funcționeze la fel de bine precum cel al slovacilor din partida cu naționala pregătită de Domenico Tedesco.
„Am văzut puțin din meciul Belgiei, pentru că am sărbătorit. A fost o surpriză, dar fotbalul e imprevizibil. Slovacia a făcut un meci foarte bun, s-a apărat foarte bine. Sper ca și noi să facem un joc bun, să ne apărăm foarte bine și să obținem un rezultat bun.
Pe noi ne interesează jocul nostru, nu celelalte rezultatele din celelalte meciuri. Am început analiza Belgiei, urmează ca în curând să intrăm în amănunte.
Am fost foarte emoționat la meci, mi-au dat lacrimile la imn. Zidul galben din spatele porții a fost incredibil. Ne-a dat o energie incredibilă. Iar selecționerul ne-a încurajat înainte de meci, ne-a motivat și ne-a zis că meciul în tribune e câștigat. Intrăm cu sufletul la fiecare meci, putem să ne numim Generația de Suflet. Punem suflet mult și sper să se vadă”, a spus fundașul central român marți în cadrul unei conferințe de presă susținute în Germania.